Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
16:04 25 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Concurs la Anticorupţie. Şase posturi vacante de consilier

ro

05 May, 2016 00:00 1545 Marime text


Direcţiei Naţionale Anticorupţie organizează concurs în vederea ocupării a şase posturi vacante de consilier - personal contractual în cadrul Serviciului Investiţii, achiziţii şi administrativ al Departamentului economico-financiar şi administrativ.
 
Sunt vacante trei posturi de consilier gradul I în cadrul Serviciului Investiţii, achiziţii şi administrativ al Departamentului Economico-financiar şi administrativ şi alte trei posturi de consilier debutant în cadrul Serviciului Investiţii, achiziţii şi administrativ al Departamentului Economico-financiar şi administrativ.
 
Concursul va avea loc la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Bucureşti şi va consta în susţinerea unei probe scrise şi a unui interviu, după cum urmează: 26 mai, ora 10.00 - proba scrisă, constând în testarea cunoştinţelor teoretice necesare ocupării postului pentru care se organizează concursul, 31 mai, ora 10.00 - interviul, constând în testarea abilităţilor, aptitudinilor şi motivaţia candidaţilor.
 
Candidaţii trebuie, printre altele, să aibă cetăţenie română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic şi European şi domiciliul în România, să cunoască limba română, scris şi vorbit, să fie în stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate şi să nu fi fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
 
Relaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 021/312.14.97, int. 2657, 2660.  
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii