Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:20 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, s-a întânit cu partenerii sociali implicaţi în proiecte POS DRU

ro

12 Mar, 2014 12:56 1683 Marime text
12.03.2014


COMUNICAT DE PRESĂ


Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, s-a întânit cu partenerii sociali implicaţi în proiecte POS DRU




Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a avut marţi, 11 martie a.c., o întrevedere cu partenerii sociali implicaţi în proiecte POS DRU pentru a discuta despre problemele pe care le întâmpină în implementare şi despre soluţiile identificate de aceştia. Autoritatea de Management a fost transferată în subordinea Ministerul Fondurilor Europene începând cu data de 1 martie 2014.


“Ministerul Fondurilor Europene va avea o abordare cu totul nouă de acum înainte. Vreau să fiţi partenerii mei de lucru în acest demers ca să putem identifica şi repara o cât mai mare parte a disfuncţiilor din sistem. Am făcut o serie de verificări în această perioadă şi avem o fotografie clară pe tot ceea ce înseamnă POS DRU. Vă propun ca acesta să fie momentul în care pornim către o altă manieră de lucru. Aveţi tot sprijinul meu şi îmi doresc foarte mult acest parteneriat cu dumneavoastră. Vă propun să avem întâlniri lunare în care să marcăm rezolvarea unor probleme, identificarea de soluţii şi să mergem mai departe, respectând termenele de implementare şi regulile Comisiei Europene pentru fiecare proiect în parte”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Principalele probleme identificate de partenerii sociali în implementarea proiectelor POS DRU vizează evaluarea şi contractarea proiectelor, procesarea cererilor de rambursare şi a cererilor de plată, nerespectarea termenelor de plată de către Autoritatea de Management POS DRU, precum şi comunicarea deficitară cu beneficiarii.

Ministerul Fondurilor Europene va publica pe site, www.fonduri-ue.ro, un document care va centraliza propunerile partenerilor de dialog, urmând ca acesta să fie actualizat, în cazul fiecărei propuneri, cu informaţii referitoare la stadiul transpunerii în practică. În final, ministrul Fondurilor Europene a lansat un apel către toate ONG-urile din ţară de a veni în întâmpinarea demersului său şi de a deveni parte a reformei din sistem, contribuind la transmiterea problemelor cu care se confruntă dar şi a unor soluţii pe care fiecare le identifică. Propunerile sunt aşteptate pe adresa contact.minister@fonduri-ue.ro.
La reuniune au participat peste 20 de ONG-uri şi alţi parteneri sociali, din rândul membrilor Comitetului de Monitorizare POS DRU.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii