Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
16:35 22 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Campania SPUNE DA! Susține donarea de organe

ro

14 Jun, 2012 22:33 1144 Marime text
Asociaţia Transplantaţilor din România alături de Houston NPA organizează în perioada 15 - 17 iunie pe litoral campania "Spune DA! Susţine donarea de organe". Campania își propune creșterea gradului de conștientizare al populației cu privire la importanța dezvoltării unui curent favorabil în societatea civilă privind donarea de organe, pentru a veni în ajutorul numărului mare de pacienți de pe listele de așteptare, pentru care transplatul de organe reprezintă ultima și singura soluție salvatoare.

"Importanța activității de transplant din țara noastră, a existenței centrelor de transplant și a specialiștilor în domeniu, a șansei acordate unui segment de pacienți cu insuficiență funcţională a unui organ vital pentru a-și continua drumul în viață, toate acestea converg spre necesitatea creșterii gradului de constientizare și informare în rândul opiniei publice în vederea sporirii numărului de donatori și a unei decizii informate privind donarea", a declarat presedintele Asociaţiei Transplantaţilor din România, Gheorghe Tache.

Atât în Europa, cât şi în România şi în întreaga lume, organele pentru transplant sunt insuficiente. În aceste condiţii legislaţia internă privind donarea este extrem de importantă. Reglementările privind donarea şi prelevarea de organe în România se găsesc în Legea 95/2006, lege care prevede acordul informat pentru donare.

Conform Directivei 2010/53/UE care stabileşte standardele de calitate și siguranță referitoare la organele umane destinate transplantului - "în prezent, transplantul de organe este tratamentul care prezintă cel mai bun raport cost-eficiență în cazul insuficienței renale în stadiu terminal, în timp ce, în cazul insuficienței în stadiu terminal a unor organe cum sunt ficatul, plămânii și inima, reprezintă singurul tratament disponibil".

Statisticile anului 2011 la nivel european evidenţiază Croaţia pe locul doi în Europa la numărul de donatori de organe (33,5 de donatori la un milion de locuitori), după Spania, care deţine recordul european în 2011, cu 35 donatori la un milion de locuitori. În 2012 Croaţia organizează la Zagreb între 18-25 august cea de-a VII-a ediţie a Jocurilor Europene ale Transplantaţilor şi Dializaţiilor, eveniment care poate duce la creşterea ratei de donare cu 30 - 60% (conform statisticilor efectuate în urma edițiilor anterioare).

Ultimele statistici prezentate în România sunt pentru 2010, când țara noastră a înregistrat o rată de 3,5 donatori la un milion de locuitori.

Acestea sunt condiţiile în care o activitate pro-donare se impune şi motivul pentru care ATR merge din nou în mijlocul oamenilor pentru a vorbi despre beneficiile tratamentului prin transplant şi pentru a informa/educa populaţia asupra actului donării.

În campania inițiată de ATR vor fi implicați 150 de voluntari, membrii ATR din întreaga ţară și voluntari de la Crucea Roșie Constanța.

Campania este structurată pe trei etape:

1. 15 iunie - voluntarii vor fi prezenţi în toate staţiunile de pe litoral şi în oraşul Constanţa, unde vor discuta cu locuitorii şi cu turiştii şi vor distribui materiale explicativ-informative, pentru ca aceştia să poată lua o decizie informata cu privire la acordul pentru donarea de organe;

2. 16 iunie - voluntarii ATR vor participa la Conferinţa Naţională "Transplantul, pacientul în stare post transplant şi viaţa cotidiană a acestuia" (care se află la a II-a ediţie) împreună cu invitaţii lor, specialiști din toate domeniile implicate în transplatul de organ în România: medical, social, umanitar, religios. Pentru prima dată la eveniment sunt invitați președinți ai organizațiilor internaționale care reprezintă interesele pacienților transplantați. Conferinţa va avea loc la hotel Delta din staţiunea Jupiter.

Invitați de renume din domeniul medical: Dr. Carmen Pantis - coordonator regional Agentia Nationala de Transplant, Dr. Marius Filip - medic sef CNAS, Dr. Gheorghe Paun - Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, dr. Doina Hrehoret - Centrul de Transplant hepatic, Spitalul Clinic Fundeni, Dr. Eminee Kerezsy - Centrul de Transplant Renal Spitalul Clinic Fundeni, conf dr. Ileana Constantinescu - Spitalul Clinic Fundeni.

Vor mai participa reprezentanți ai Ministerului Sănătății, ai Agenției Naționale de Transplant, coordonatori și medici din centrele de transplant, reprezentanţi ai industriei farmaceutice și organizațiilor din industrie, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Colegiului Medicilor și Farmaciștilor, ai Casei Naționale de Asigurări.

Teme abordate în cadrul Conferinței: harta transplantului în România (coordonatori de transplant, centre de prelevare acreditate, centre de transplant acreditate), statistica transplantului în 2011, Biserica Ortodoxă Română şi donarea de organe; medicaţia de imunosupresie, protocoalele de monitorizare ale pacientului în stare post-transplant, relaţia pacientului în stare post-transplant cu specialistul care îl monitorizează și alte cadre medicale, transplantul şi starea post-transplant în condiţiile modificării Legii Sănătăţii, alimentația pacientului transplantat, recomandări privind igiena personală şi igiena locuinţei.

3. 17 iunie - se organizează crosul "Pentru viață și in memoriam", acțiune la care pot participa toate persoanele care doresc să promoveze și să susțină activ donarea de organe. Startul se va da la ora 19, iar traseul este Venus (hotel Balada) - Mangalia (portul turistic). La ora 21 va avea loc în Mangalia, în portul turistic, o ceremonie cu lumina în memoria donatorilor.

EDIȚIA 2011 a Conferinței - Prima ediție a fost organizată anul trecut, între 15-17 iulie la Predeal, iar pe parcursul celor 3 zile au participat peste 300 de pacienți dializați și transplantați (transplant renal, cord, ficat și plămân), lectori de renume, reprezentanți ai autorităților, presă etc. Conferința a marcat 15 ani de activitate ai Asociației Transplantaților din România, fiind lansat în cadrul simpozionului și numarul pilot al revistei ATR, "A doua viață". Simpozionul s-a bucurat de un real succes, printre invitați aflându-se dr. Victor Zota - preşedinte al Fundaţiei pentru Transplant, prof. dr. Radu Deac, conf. dr. Ileana Constantinescu - UMF Carol Davila.

Pentru detalii suplimentare și înscriere la ediția a II-a a Conferinței Naţionale "Transplantul, pacientul în stare post transplant şi viaţa cotidiană a acestuia" - evenimente@houston.ro, mobil 0723.856.179, telefon/fax 021-317.09.43, www.houston.ro.

Asociaţia Transplantaţilor din România (ATR):

 singura organizaţie de pacienţi din ţară care grupează şi reprezintă pacienţi cu transplant de organ solid - indiferent de organul grefat - şi pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare;

 funcţionează cu personalitate juridică din iulie 1996 şi are în prezent peste 1400 membrii;

 aria de reprezentativitate: ca domiciliu membrii provin din toată ţara, iar ca intervenţii chirurgicale, din centrele de transplant din ţară, dar şi din afara ţării.

http://www.e-transplant.ro

 Organizatii in care ATR este membră: COPAC-Coalitia Organizatilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice membru fondator, din 2008; ETDSF-European Transplant and Dialysis Sport Federation membru fondator, din 2000; WTGF-World Transplant Games Federation, din 1997.

Ti-a placut articolul?

Comentarii