Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:50 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Black Sea Dance Camp – “Untold-ul dansatorilor”

ro

25 Sep, 2015 18:18 2415 Marime text


Îl cheamă Silviu Oieru. Toată lumea îi spune însă Cyutz. Când l-am cunoscut ăsta a fost un topic fierbinte. Participam la un spectacol organizat pentru copii: el dansa, eu prezentam. Am vrut să îl introduc pe scenă drept Silviu. Numele îmi era familiar și îl reținusem ușor. Mi-a spus clar că el este Cyutz.



Acum, după vreo 20 și ceva de spectacole făcute împreună, am ajuns să înțeleg ceva despre Cyutz: e încăpățânat și nu acceptă compromisuri. Probabil că aceste trăsături l-au ajutat să organizeze cea mai tare tabăra de dans din Sud-Estul Europei. Se întâmplă de 3 ani de zile, în România. Prima ediție a avut loc în Eforie, apoi evenimentul a fost mutat în Năvodari, orașul mângâiat de soare, cum este descrisă urbea în broșurile de promovare pe care le-a editat primăria.



Mângâiat sau nu de soare, Năvodari este vizitat an de an de unii dintre cei mai tari coregrafi și dansatori din lume. Oamenii ăștia nu vin ca să stea tolăniți pe plajă și nici ca să viziteze fântâna cu lei, de care e atât de mândru primarul. Străbat mii de kilometru ca să participe la Black Sea Dance Camp, Untoldu’ dansatorilor. Asocierea cu cel mai mare festival de muzică, organizat în România, îi aparține lui Cyutz. Și în ciuda faptului că la Untold au fost 100 de mii de persoane, iar în tabără se strâng câteva sute, asocierea asta nu e o exagerare. Pentru dansatorii din România, Black Sea Dance Camp este singurul eveniment unde se pot întâlni cu elita dansului underground și comercial. Coregrafi și dansatori din toate colțurile lumii, care strâng mii de vizualizări pe canalele lor de Youtube, postând un clip cu o nouă coregrafie sau un nou moment de freestyle.



Prima întrebare atunci când m-am întâlnit cu Cyutz la Revolution Dance Studio,  sala de dans pe care el a înființat-o, a fost: “Cum îi faci pe oamenii ăștia să vină în România?” Îmi imaginam că pe lângă onorariile piperate și costurile suplimentare, care includ transportul, cazarea și masa dansatorilor sau coregrafilor, Cyutz mai trebuie să gestioneze și o grămadă de alte provocări. Lucru pe care mi l-a confirmat. Schimbarea biletelor de avion în ultimul moment, găsirea celor mai bune locuri de cazare, gestionarea programelor celor care predau (unii dintre ei nu acceptă să stea în România mai mult de 2-3 zile, deși tabăra durează o săptămână) și vremea (!!!) sunt câteva dintre provocările organizării unui eveniment de genul ăsta. Ca să îți faci o idee despre ce efort presupune planificarea taberei, trebuie să îți spun că Cyutz s-a apucat de organizarea ediției 2016, deși campul de abia s-a încheiat (24 august a fost ultima zi)



Printre cei care au predat de-a lungul timpului la Black Sea Dance Camp se numără Buddha Stretch (fostul coregraf al lui Michael Jackson și o legendă a hip-hopului), Henry Link (fost dansator a lui Michael Jackson), Marty Kudelka (coregraful lui Justin Timberlake) și Lyle Beniga (dansatorul lui Justin Timberlake), Lilou, dublu campion mondial RedBull BC One.

Articol complet pe: blog.umblat.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii