Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:03 08 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Română Urmăriți internațional, aduși în țară de polițiști

ro

08 Apr, 2026 12:34 109 Marime text
 
URMĂRIȚI INTERNAȚIONAL, ADUȘI ÎN ȚARĂ DE POLIȚIȘTI
 
              La data de 7 aprilie 2026, Poliția Română a adus în țară 5 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau de arestare preventivă.
 
Astfel, a fost adus în țară un bărbat, de 54 de ani, din Hunedoara, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni. Acesta a fost adus din Irlanda, având emis de către Tribunalul Bistrița-Năsăud, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de șase ani.
 
La aceeași dată, a fost adus un bărbat, de 39 de ani, din Hunedoara, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Acesta a fost adus din Germania, având emis, pe numele său, de către Judecătoria Alexandria, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an, șase luni și 1.244 de zile.
 
Totodată, a fost adus în țară un bărbat, de 48 de ani, din Galați, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Judecătoria Târgu Bujor, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an și șase luni.
 
A fost adus în țară un bărbat, de 34 de ani, din Maramureș, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal. Acesta a fost escortat din Italia, având emis de către Judecătoria Dragomirești, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an și două luni.

 
Polițiștii au adus în țară un bărbat, de 34 de ani, din Neamț, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni privind criminalitatea organizată. Acesta a fost escortat din Elveția, având emis de către Tribunalul Bacău, pe numele său, un mandat de arestare preventivă.
 
Persoanele în cauză au fost introduse în unități de detenție, în vederea executării mandatelor.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii