De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
07:31 28 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ştiaţi că...? Într-o zi de 19 martie, Michael Jackson cumpăra Neverland

ro

19 Mar, 2015 10:46 1158 Marime text
La data de 19 martie 1988, celebrul cântăreţ Michael Jackson cumpăra, în California, contra sumei de 28 de milioane de dolari, o fermă de peste 1.000 de hectare. Artisul a numit-o Neverland, drept omagiu adus idolului său Peter Pan, copilul care nu vrea să crească.
 
Michael Jackson a transformat ferma într-un tărâm al fanteziei, după tiparele unui parc de distracţii. La Neverland, exista o grădină zoologică cu elefanţi, şerpi, girafe şi lame, un muzeu şi cinematografe. Cântăreţul a permis accesul liber copiilor din toată lumea în interiorul reşedinţei sale. În doar câţiva ani, valoarea fermei depăşea suma de 250 de milioane de dolari.
 
După ce poliţia a percheziţionat de trei ori Neverland, deoarece artistul era acuzat de pedofilie, Michael Jackson a părăsit proprietatea în 2003. A fost achitat de acuzaţia adusă, în 2005, după un proces intens mediatizat.
 
În decursul carierei, Michael Jackson a vândut peste 300 de milioane de înregistrări. Printre hit-urile sale se numără „Billie Jean“, „Thriller“, „ Black or White“, „Dangerous“, „Dirty Diana“, „They Don’t Care About Us“, „You Are Not Alone“, „Scream“ şi multe altele.

Susa foto: bitrebels.com

Ti-a placut articolul?

Comentarii