Lumea poeziilor Irina Lucia Mihalca – În căutarea unui port

Durerile acestea îţi sparg
strigătul disperat,
o chemare fără răspuns
se risipeşte-n eter.
Cu braţele întinse
unul spre altul,
ca doi cocori însetaţi,
cu bătăi de aripi repetate,
bâjbâie, neajungându-se,
în căutarea apei
retrase din faţa lor.

Golit, cu lacrimi în ochi,
asculţi în tăcerea beznei,
un pas delicat faci în faţă,
pe marginea prăpastiei
nu-ţi pierzi echilibrul,
ultimul sărut i-l dai
înainte de a sări
şi viaţa continuă să respire
în apele învolburate.

În căutarea unui port,
să-ţi odihneşti trupul obosit,
pluteşti în derivă.

În vârtejul întunericului,
noaptea se lasă
şi cade
în propriul abis,
în timp ce lumina
se ridică uşor,
desprinzându-se,
într-o nouă zi de primăvară.

Un înger fără aripi
te strigă,
poţi să-i şopteşti
să-ţi vindece inima rănită.
- Numai cel care-a uitat
ce este egoismul, merită iubirea!
îţi şopteşte îngerul, zâmbindu-ţi,
strângându-te-n braţe.

Uimit o priveşti până unde
limitele
îşi pierd linia scrisă,
noi trăiri răsar
şi-o altă linie,
oriunde liniile se întâlnesc
formează acel punct primordial.
Îmi rescrii fiecare pas
al drumului spre mine însumi,
tu, femeie-stea, lotus înflorit
dintr-o lacrimă a cerului.

E clipa ce reverberează
cascada de clipe,
dorinţa de a fi celălalt.
Îmi aduci lumina de care
aveam nevoie,
acolo, în adâncuri.
Să lăsăm iubirea să curgă
prin vasul inimii, zeiţă devotată!

O nouă poveste se naşte,
liniştea care să împlinească
şi împlinirea liniştii din noi...