Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:51 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Plecaţi la drum? Precizări importante de la Poliţia Română

ro

15 Jan, 2016 07:24 1676 Marime text
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în această dimineaţă, în judeţul Brăila, pe DN2B Brăila - Buzău, ceaţa reduce vizibilitatea sub 100 de metri.

A început să se lase ceaţă şi pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, însă vizibilitatea este peste 150 de metri. Ieri, în judeţul Caraş-Severin, pe DN6 Caransebeş - Orşova, în zona Mehadia, un autotren a lovit un podeţ lateral, răsturnându-se în afara părţii carosabile. Traficul rutier nu este afectat. Pe parcursul zilei de astăzi, ansamblul de vehicule va fi ridicat, moment în care este posibil ca circulaţia să se întrerupă.

Având în vedere că astăzi, în intervalul orar 8:00-22:00, este în vigoare o informare emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, referitoare la precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, dar şi la intensificări ale vântului, care va spulbera zăpadă, le recomandăm conducătorilor auto să circule cu viteză adaptată în funcţie de starea carosabilului, să mărească distanţa în mers şi să nu bruscheze comenzile autovehiculului. Pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, anvelopele de iarnă sunt obligatorii!

Până în data de 30 iunie 2016, DN7C (Transfăgărăşan) este închis pe sectorul cuprins între kilometrii 104+000 (Piscu Negru, judeţul Argeş) și 130+800 (cabana Bâlea-Cascadă, judeţul Sibiu), în vederea evitării situaţiilor ce pot periclita siguranţa circulaţiei, din cauza fenomenelor naturale extreme (căderi de stânci, alunecări de teren etc.).

De asemenea, până în data de 31 martie 2016, DN67C (Transalpina) este închis între kilometrii 34+800 (Rânca, judeţul Gorj) și 79+200 (Curpăt, judeţul Alba), conform prevederilor Normativului privind prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor publice – indicativ AND 525/2013.

Pe autostrada A1 Orăștie – Sibiu circulația este oprită între nodurile rutiere Săliște și Cunța (km 270+020 – km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la kilometrul 275+650 de metri. Autovehiculele sunt deviate pe DN1.

În judeţul Buzău, pe DN10 Brașov – Buzău, în zona Siriu, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone din cauza lucrărilor de reparaţie a unui viaduct (la kilometrul 85+534 de metri).

Rute ocolitoare pentru traficul greu:

pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată cuprinsă între 3,5 şi 7,5 tone: DN10 Buzău – Cislău (km 47+070), DJ102B Gura Bâscei – Vălenii de Munte, DN1A Vălenii de Munte – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov;
pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone: DN1B Buzău – Ploieşti, DN 1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.

Sursa foto: amosnews.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii