De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
08:41 23 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Percheziții la persoane bănuite de contrabandă cu țigări

ro

03 Nov, 2015 14:46 511 Marime text
 
Astăzi, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt şi procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Olt au efectuat 10 percheziţii, pe raza judeţului Olt, la locuinţele şi sediile a șapte persoane bănuite de contrabandă cu ţigări.
 
La activităţi au participat şi poliţişti din Slatina, Piatra Olt, Valea Mare, Coteana, Brebeni şi Balş, judeţul Olt şi Drăgăşani, judeţul Vâlcea, precum şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt.
 
În urma percheziţiilor, au fost ridicate 5.000 de ţigarete, șase telefoane mobile, 22 de înscrisuri şi o agendă.
 
De asemenea, au fost puse în executare 45 de mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.
 
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2013 – 2015, cei în cauză ar fi constituit o grupare infracţională pe raza municipiului Slatina şi a zonelor limitrofe. Membrii grupării ar fi achiziţionat, depozitat, transportat şi vândut ţigarete de provenienţă extra comunitară, cunoscând că acestea au fost introduse în mod ilegal pe teritoriul României.
 
Cele șapte persoane sunt bănuite că, în această perioadă, ar fi comercializat ilegal aproximativ 2.200.000 de ţigarete.
 
Aceştia sunt cercetaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, contrabandă şi deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de ţigarete.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii