Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
23:26 19 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Încep consultări între Agențiile pentru protecția copilului din România și Norvegia

ro

20 Jan, 2016 00:48 575 Marime text
Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a declarat marți că, deși pot fi "zone perfectibile" în legislația norvegiană privind protecția copilului, în cazul Bodnariu trebuie ținut seama de reglementările actuale și a făcut apel la discreție având în vedere "sensibilitatea" acestui caz. El a precizat că toate demersurile făcute de Ministerul Afacerilor Externe referitoare la acest caz au ținut cont de interesul superior al copiilor implicați.
 
"Să lăsăm lucrurile să se desfășoare astfel încât să nu fie afectate de eventuale declarații, poziții care ar putea să ducă la altfel de interpretări, cum s-a întâmplat în cazurile altor țări", a adăugat șeful diplomației române.
 
Pe de altă parte, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ana Costea, a anunțat, în această seară, că de săptămâna viitoare vor începe consultări bilaterale în cazul Bodnariu între agențiile pentru protecția copilului din România și Norvegia pentru a se identifica soluțiile posibile.
 
"Cazul Bodnariu a fost un caz care a impresionat pe toată lumea, cu un impact emoțional extraordinar. Este o problemă complexă, care nu se poate rezolva foarte ușor. Ce pot să vă spun este că, la nivelul Guvernului, Ministerul de Externe a purtat negocieri cu autoritățile norvegiene. Am reușit ca de săptămâna viitoare, cu acordul premierului norvegian, care a avut discuții cu premierul român, să înceapă consultări bilaterale între agențiile specializate. Sperăm ca, în baza legislației, pentru că trebuie să vă precizez legislația norvegiană în această materie se supune tot reglementărilor conținute de Convenția Națiunilor Unite privind drepturile copilului...sperăm că vor fi două runde de negocieri astfel încât agențiile specializate să identifice soluțiile", a afirmat Ana Costea, la Digi24.
 
De asemenea, acesta a precizat că președintele Agenției Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului din România va ține legătura cu omologul său din Norvegia și împreună vor stabili modalitățile în care, dacă va fi necesar, se va efectua deplasarea în Norvegia.
 
Potrivit datelor prezentate de ministrul Muncii, în România există 57.000 de copii care se află în grija statului iar, după statisticile din primele nouă luni ale anului trecut, s-au înregistrat 2.065 de cazuri de copii abuzați. Ana Costea a spus că aceste cifre sunt rezultatul, 42%, al sărăciei, iar 29% al abuzurilor și neglijențelor.
 
Amintim că la mijlocul lunii noiembrie, autoritățile de protecție a copilului (Barnevernet) din Regatul Norvegiei au preluat cei cinci copii ai familiei Bodnariu, pe criterii religioase și de corecție aplicată minorilor, în vederea adopției de către cetățeni norvegieni. Tatăl, Marius Bodnariu, cetățean român, este căsătorit cu o cetățeană norvegiană, Ruth Johanne Bodnariu.
 
În data de 22 decembrie 2015, Avocatul Poporului s-a autosesizat cu privire la caz și s-a adresat, în vederea obținerii de clarificări, Ombudsman-ului Național al Regatului Norvegiei și Ombudsman-ului Copilului din același stat.
 
În răspunsul către Avocatul Poporului, Ombudsman-ul Parlamentar pentru Administrația Publică din Regatul Norvegiei a precizat, că, la acest moment, nu există motive pentru a investiga cazul familie Bodnariu.
 
În ultimele două luni au avut loc mai multe discuții între conducerea Ministerului Afacerilor Externe și ambasadorul Norvegiei la București, Tove Bruvik Westberg, în cadrul cărora a fost reiterată de ambele părți importanța unei cooperări susținute în cazul familiei Bodnariu.
 
Și ambasadorul român la Oslo a avut discuții la Ministerul norvegian de Externe și la Ministerul Copiilor, Egalității și Incluziunii Sociale din Norvegia, unde a propus o cooperare politică pentru gestionarea cazului Bodnariu, reamintind propunerea privind integrarea copiilor în familia extinsă a tatălui.
 
Totodată, în Capitală, dar și alte orașe din țară au avut loc mitinguri de susținere pentru familia Bodnariu.


sursa foto: hotnews.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii