Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
02:03 27 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Îl împiedică probleme grave de sănătate Cătălin Moroșanu nu mai luptă la Mamaia!

ro

27 Jul, 2016 09:49 1368 Marime text


Anunț-șoc de la Cătălin Moroșanu! 

Luptătorul de K1 a anunțat pe pagina sa oficială de Facebook că nu va mai putea participa la competiția ce va avea loc pe litoral, din motive de sănătate.

„Dragi români, vă anunț cu parere de rău că am fost diagnosticat cu început de hernie de disc cervicală“, a scris luptătorul pe pagina sa de FAcebook.

„Sunt mâhnit că nu pot să vă reprezint la Constanța, pentru mine este un eșec și un ghinion că nu pot să lupt împotriva turcului Murat Aygun! Tot timpul am reprezentat țara cu fruntea sus și am adus multe victorii patriei mele!“, a declarat Moroșanu.

„Doctorii mi-au recomandat recuperare medicală dură, în schimbul operației de hernie de disc! Mă doare inima că nu vă pot face fericiți și să aduc laurii victoriei vouă! Eu am pornit cu un vis și vreau să îl duc până la capat și vă promit că oriunde voi lupta, voi da totul din mine! Suntem un popor mic, dar ambiția noastră de a reuși depășește orice graniță, oriunde am fost noi în lume am dus steagul sus! Nu uitați că eu exist datorită vouă, puterea mea sunteți voi!!! Vă respect și vă iubesc!“, a conchis luptătorul.

Cătălin Moroșanu era așteptat la cea mai cunoscută promoție din România, Superkombat, urmând să lupte în țară după mai bine de un an, pe 30 iulie, la Idu Tenis Arena din Mamaia.

Ti-a placut articolul?

Comentarii