Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:13 19 08 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campania „Se caută un greu“ demarează la Mamaia. Noii eroi, promovaţi prin OSS Fighters şi în showbiz

ro

02 Aug, 2019 00:00 416 Marime text
Promotorul internaţional Eduard Irimia (preşedintele Superkombat) relansează în România campania „Se caută un greu“. În lumea sportului de contact, această campanie a fost rampa de lansare a celor mai cunoscuţi luptători din România, în frunte cu Cătălin Moroşanu, dar şi a altor sportivi de top, care au reprezentat ţara noastră în promoţii naţionale şi internaţionale.
 
„Îmi doresc să reînvii emoţia acestui sport, a show-ului din industria sportului de contact şi să descopăr tineri talentaţi, care să fie promovaţi prin promoţia OSS Fighters, dar, totodată, să le ofer o şansă de promovare internaţională, prin implicarea lor în filme de lung metraj sau în alte proiecte din showbiz. Proiectul principal la care lucrez acum este productia unui film, «Back 2 Back», care are în distribuţie români (sportivi, actori, persoane din showbiz). Îmi doresc ca, prin această industrie a filmului, să arătăm pe plan internaţional ce are mai bun România (locaţii, peisaje, actori, sportivi etc.)“, a declarat Eduard Irimia.
 
Campania va fi lansată vineri, 2 august, în staţiunea Mamaia (pe plaja Sensation Brazil, vizavi de hotelul „Sulina“), începând cu ora 18.00. Invitaţi speciali: Eduard Irimia, Marcel Boboc (managerul campaniei), sportivi de top din România, reprezentanţii promoţiei OSS Fighters (Marius Gheorghe, Lucian Tudose, Florin Stănică), George Drăgan (preşedintele Asociaţiei Tomis Antidrog Constanţa).
 
Zilnic, în locaţia mai sus menţionată, vor avea loc preselecţii, în intervalul orar 18.00 - 20.00, unde tinerii la categoria +85 kg vor fi testaţi şi vor putea fi selectaţi pentru un eveniment de mare amploare, care va avea loc în iarna acestui an. Toţi candidaţii vor fi folosiţi ca figuraţie în filmul realizat de Eduard Irimia.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii