Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
12:02 28 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

IGPR 449 de infracțiuni, dintre care 196 în flagrant delict, constatate în ultimele zile de polițiști

ro

24 Sep, 2016 13:49 456 Marime text
Un număr de 449 de infracțiuni - judiciare, economico-financiare, la regimul circulației sau de altă natură, dintre care 196 în flagrant delict, au fost constatate în ultimele zile, informează IGPR, într-un comunicat de presă.
 
Potrivit sursei citate, peste 5.000 de polițiști au acționat, în perioada 19 — 22 septembrie, suplimentar față de activitățile dispozitivelor curente din teren, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.
 
"Polițiștii de ordine publică, de la rutieră, de investigații criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formațiunilor de arme, explozivi și substanțe periculoase și luptători de intervenție rapidă au efectuat peste 700 de acțiuni în cadrul cărora au fost efectuate 67 de percheziții, 1.186 de controale, 375 de filtre rutiere și nouă razii. Totodată, au fost controlate 698 de unități comerciale, 606 obiective asigurate cu pază și 17 transportatori de valori", precizează comunicatul.
 
Polițiștii au depistat 241 de persoane bănuite de comiterea de infracțiuni, dintre care 41 au fost reținute și 24 arestate. Au fost puse în aplicare 32 mandate de executare a pedepsei închisorii, au fost depistate 19 de persoane urmărite și patru autoturisme reclamate ca sustrase.
 
De asemenea, au fost aplicate 10.809 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 3.000.000 de lei și au fost confiscate bunuri în valoare de aproape 190.000 de lei.
 
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 546 de permise de conducere și au retras 287 de certificate de înmatriculare, mai informează comunicatul.

Ti-a placut articolul?

Comentarii