De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
04:01 30 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Elevii au învăţat ce înseamnă meseria de pompier şi care sunt riscurile ei

ro

22 Apr, 2016 16:26 464 Marime text
 
Sub sloganul „Prevenind, ne apărăm viaţa”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa s-a alăturat Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa în calitate de partener, la nivel judeţean, al programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, cu scopul de a-i învăţa atât pe elevi, cât şi cadrele didactice, modalităţile în care se pot proteja în cazul unor situaţii de urgenţă.
 
Astfel, în perioada 18-22 aprilie, la sediul ISU Constanţa şi la sediile subunităţilor de intervenţie,  peste 2.500 elevi şi cadre didactice au învăţat ce înseamnă meseria de pompier şi care sunt riscurile ei.
 
Fiecare grup de copii a început cu „ora de informare preventivă”, în cadrul căreia le-au fost prezentate tipurile de riscuri existente la nivelul judeţului, dar şi modul de comportare în cazul unor situaţii de urgenţă. În acelaşi context, au fost distribuite pliante, broşuri şi afişe menite să aprofundeze informaţiile acumulate.
 
Apoi, elevii au trecut la cel de-al doilea atelier, unde accentul s-a pus pe însuşirea noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor, învăţarea manevrei Heimlich şi a metodei de bază de resuscitare, prin intermediul exemplificărilor şi exerciţiilor practice.
 
În cadrul celui de-al treilea atelier, pompierii militari şi-au expus tehnica de luptă şi le-au împărtăşit copiilor din experienţa lor. Astfel, copiii au avut posibilitatea de a adresa întrebări ori de a oferi răspunsuri, abordând cu interes toate informaţiile şi activităţile menite a-i proteja atât pe ei înşişi, cât şi pe cei din jurul lor.
 
De asemenea, pompierii din cadrul Inspecţiei de Prevenire au desfăşurat activităţi de informare şi prevenire în unităţile de învăţământ, unde peste 1500 elevi, părinţi şi cadre didactice au fost instruiţi asupra modului de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, au participat la exerciţii de evacuare în caz de incendiu sau cutremur.

Ti-a placut articolul?

Comentarii