Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:03 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul Florin Gheorghe, despre privatizarea CFR Marfă „Epopeea privatizării CFR Marfă aduce aminte de un alt episod trist, cel al Oltchim”

ro

10 Oct, 2013 12:36 1915 Marime text
Biroul de presă al deputatului Florin Gheorghe a transmis un comunicat de presă intitulat „Incompetenţa Guvernului Ponta blochează privatizarea CFR Marfă”.

Epopeea privatizarii CFR Marfă aduce aminte de un alt episod trist al privatizărilor marca USL, cel al Oltchim, susţine deputatul. „Incompentenţa guvernamentală la care se adaugă dezinteresul faţă de economia naţională fac din această privatizare un nou eşec răsunător al Guvernului Ponta”, mai spune acesta. 

Deputatul PDL de Constanţa, Florin Gheorghe a adresat o interpelare Ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu,  instituţia care este responsabilă de aceasă privatizare.

„În condiţiile în care câştigătorul privatizării C.F.R. Marfă şi-a onorat cu atât de mare dificultate abia prima tranşă din preţul asumat, procesul de privatizare al acestei companii seamănă din ce în ce mai mult cu cel al privatizării Oltchim, în care Dan Diaconescu alerga cu nişte pretinşi saci cu bani pentru a demonstra că este solvabil.
Mai mult, ştiind că Grupul Feroviar Român nu poate onora plata preţului în termen, aţi extins, până în anul 2014, termenul până la care se va face plata.
Pentru a nu reedita trista poveste a privatizării Oltchim şi în cazul C.F.R. Marfă, vă rog să precizaţi în mod public, de câte ori veţi mai extinde termenul de plată, ce obligaţii revin în continuare G.F.R. şi cum consideraţi că acesta va realiza investiţii reale la această companie, în condiţiile în care noul proprietar nu este solvabil nici pentru achiziţia pachetului de acţiuni” a precizat deputatul Florin Gheorghe.

Mai mult decât atât, parlamentarul constănţean este îngrijorat si de soarta angajaţilor de la CFR Marfă, care, în condiţiile blocarii procesului de privatizare, şi-ar putea pierde locurile de muncă. În acest context, parlamentarul constănţean a adresat mai multe întrebări si Ministrului Dlegat pentru Dialog Social, Doina Pană.

„În cadrul procesului de restructurare a C.F.R. S.A. sunt estimate concedieri care vor afecta peste 1.200 de persoane. Vă rog să comunicaţi, doamnă Ministru, dacă aţi iniţiat demersuri/discuţii cu noul proprietar al C.F.R. Marfă în privinţa disponibilizărilor şi aţi contribuit la contractul de privatizare, în sensul limitării concedierilor? Aveţi o strategie de dialog social care să conducă la resorbirea şomajului pentru angajaţii companiilor de stat aflate în proces de restructurare?”. Acestea sunt câteva dintre întrebarile adresate de parlamentarul constănţean Florin Gheorghe, dar, în acelaşi timp, sunt întrebări legitime pe care şi le pune orice cetăţean îngrijorat de modul în care decurge privatizarea CFR Marfă, comunică Biroul de presă al oficialului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii