De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
06:10 29 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Control judiciar pentru judecătorul care a achitat un inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa

ro

12 Oct, 2016 10:16 643 Marime text
Judecătorul Bogdan Florin Voinescu, din Curtea de Apel Bucureşti, a decis menţinerea sub control judiciar a Geaninei Terceanu, fost magistrat al Tribunalului Bucureşti.

Decizia a fost luată în dosarul în care Terceanu a fost trimisă în judecată de DNA după ce ar fi luat şpagă pentru a dispune achitarea atât a lui Borcea, cât şi a fraţilor Becali, în celebrul Dosar al Transferurilor.

Alături de Terceanu, în cauză au mai fost trimişi în judecată avocaţii George Antonie Iorgovan şi Daniel Costel Petre, impresarii Ioan şi Victor Becali, dar şi Cristian Borcea, fostul preşedinte executiv al Clubului de fotbal „Dinamo” şi totodată unul dintre inculpaţii Dosarului Retrocedărilor din Constanţa.

În acest ultim dosar, Cristian Borcea este judecat din 2008, alături de mai multe persoane, printre „colegii“ de dosar aflându-se Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, dar şi Alin Horaţiu Dima, recent trimis în judecată, alături de alte persoane, pentru 25 de hectare de teren din municipiul Constanţa.
 
Până să ajungă în colimatorul DNA, Geanina Terceanu a judecat şi dosarul în care Avraham Morgenstern, apropiat al lui Radu Mazăre, este suspectat că, „în perioada 2009 - 2014, în calitate de administrator al SC Shapir Structures SRL, nu a înregistrat corespunzător veniturile obţinute din trei contracte încheiate cu RAEDPP (Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat) Constanţa şi Confort Urban SRL Constanţa şi nu a înregistrat facturile fiscale aferente acestor venituri, în executarea acestor contracte“.

Ti-a placut articolul?

Comentarii