Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
07:39 24 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Brexit şi consultări la Cotroceni. România regretă votul din Marea Britanie, dar rămâne atașată proiectului european

ro

24 Jun, 2016 13:01 717 Marime text
Numărătoarea finală a voturilor de la referendumul de ieri din Marea Britanie confirmă că cei mai mulți britanici au optat pentru Brexit, adică ieșirea țării lor din Uniunea Europeană Conform rezultatelor definitive, 51,9% dintre alegători au votat în favoarea Brexit-ului. Rata de participare la vot a fost de 72,2%.

În România, au început consultări la Palatul Cotroceni pe tema rezultatelor referendumului din Marea Britanie între președintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloș, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și liderii partidelor politice. Participă copreședinții PNL Alina Gorghiu și Vasile Blaga, președintele PSD, Liviu Dragnea, liderul UNPR, Valeriu Steriu, copreședintele ALDE, Daniel Constantin. De asemenea, sunt prezenți și consilieri ai președintelui Iohannis.
  
Președintele Klaus Iohannis a declarat, după consultări, că România regretă votul dat de britanici pentru ieșirea din Uniunea Europeană, adăugând însă că țara noastră respectă decizia luată de Marea Britanie.
 
”Am analizat situaţia creată de votul de la referendumul care s-a ţinut ieri în Marea Britanie şi care, din nefericire, şi noi regretăm acest lucru, s-a soldat cu ceea ce se cunoaşte deja Brexit, adică Marea Britanie va părăsi UE. Regretăm acest vot, dar în același timp, noi respectăm acest vot. Uniunea Europeană este un proiect foarte valoros. România a fost de la început o țară care a dorit să fie membră în UE, o țară care a susținut puternic ideea europeană și în acest context vreaus aă spun că România rămâne atașată proiectului european”, a spus Iohannis.
 
În opinia lui, acum este nevoie de unitate și solidaritate în cadrul UE, între cele 27 de state membre care vor rămâne. Şeful statului a arătat că e foarte important ca românii să înțeleagă că trebuie să își păstreze calmul și că ”nu e cazul să ne îngrijorăm peste măsură”.
 
Iohannis a mai spus că, în urma acestui vot, ieșirea Marii Britanii din UE ”nu se va produce de pe azi pe mâine”. Totodată, Iohannis a precizat că după această decizie, ”Marea Britanie va rămâne un partener foarte important pentru România. Nu va avea însă statut privilegiat în relația cu Uniunea Europeană”.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii