Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:51 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marcel Ciolacu, desemnat pentru funcția de prim ministru al României (VIDEO)

ro

13 Jun, 2023 14:08 1324 Marime text
Foto: Administratia PrezidentialaPreședintele României, Klaus Iohannis, a invitat, la Palatul Cotroceni, președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcția de Prim-ministru.

La finalul consultărilor, președintele Iohannis face declarații de presă. 

„S-au terminat consultările și voi anunța în câteva momente decizia mea, însă cred că e potrivit să fac câteva remarci scurte.

Coaliția de guvernare a decis acum un an și jumătate, la constituire, să funcționeze pe un model nou pentru România, cu o schimbare a premierilor la jumătatea perioadei de guvernare. Acest model până acum a funcționat foarte bine și sunt încredințat că va funcționa și în continuare. Am avut în prima parte ca Prim-ministru pe domnul Nicolae Ciucă, care a condus un guvern format din miniștri desemnați de partidele care sunt în coaliție, care au fost în coaliție. România, în această perioadă, a trecut prin mai multe crize și, datorită felului în care Coaliția, Guvernul condus de domnul Ciucă au lucrat, România a trecut cu bine de criza energetică, de inflație, avem creștere economică și toate acestea sunt rezultatul unei munci intense. Nimic din aceste rezultate nu a venit de la sine.

Faptul că astăzi ne găsim aici ca să formalizăm rotația premierilor arată un nou nivel de implicare și seriozitate la nivelul coaliției de guvernare.

Românilor li s-a promis stabilitate și au primit stabilitate. Românilor li s-a promis o guvernare care rezolvă marile crize care s-au arătat deja la orizont atunci și au fost rezolvate.

În aceste condiții, după consultările pe care le-am avut astăzi, cred că nu este nicio surpriză, dar acum desemnez pentru poziția de Prim-ministru al României pe domnul Marcel Ciolacu, pe care îl invit să formeze un guvern al Coaliției și să continue munca dedicată, serioasă, eficientă și eficate a Coaliției cu acest guvern care se va forma probabil în scurt timp.

Domnule Prim-ministru desemnat, vă doresc mult succes în negocierile pentru formarea Guvernului și vă aștept pentru depunerea jurământului.“ - a precizat Klaus Iohannis. 

„Dacă guvernul României, condus de Nicolae Ciucă, a fost despre stabilizarea României, îmi doresc ca viitorul guvern al României, condus de către mine, să fie despre economie şi reforme. În primul rând, până joi, România trebuie să aibă un guvern votat şi pe urmă să venim la dumneavoastră (la Palatul Cotroceni, n.r.) pentru depunerea jurământului. PLocul României este în Uniunea Europeană şi în NATO. Indiferent cât caută unii să ducă România către altă direcţie, drumul României este unul singur, şi cu o stabilitate politică, devine o certitudine“ - a transmis Marcel Ciolacu. 

Ciolacu i-a mulţumit preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, "pentru gestul de onoare" pe care l-a făcut.

"Nu aş dori să îi mulţumesc din postura de prim-ministru desemnat. Aş dori să îi mulţumesc din postura de român, pentru că prin gestul său, România a trecut într-o altă etapă. A trecut într-o etapă de democraţie consolidată", a spus Ciolacu.



.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii