Ce este păcatul?, Despre înşelare, Psihologie şi psihoterapie duhovnicească, Războiul nevăzut

Fuga de sine însuşi

"Pe lângă deformările intenţionate, de pervertirea conştiinţei în folosul viciilor şi al patimilor, Sfântul Teofan Zăvoratul distinge rătăciri neintenţionate, abateri fără voie ale conştiinţei de la dreptate. In ambele cazuri conştiinţa „se abate de la datoria sa", şi glasul ei slăbeşte. În locul ei acţionează puterea uneia sau alteia dintre patimi. Ştiinţa confirmă prezenta unor metode neconştientizate de prelucrare a informaţiei primite. Scopul lor este acela de a păstra respectul de sine şi părerea pe care obişnuim să o avem despre noi înşine, de a nu îngădui lezarea iubirii de sine şi de a dezamorsa momentele traumatizante psihologic. Este vorba despre mecanismele de apărare psihologică. Acestea permit eliminarea sau interpretarea specifică a informaţiilor neplăcute, reducerea la minimum a sentimentului de anxietate care apare in urma conştientizării con­flictului interior. Pentru prima dată mecanismele de apărare au fost descrise în mod ştiinţific de Sigmund Freud. Acesta le privea ca pe un fenomen pozitiv, care înlătură disconfortul sufletesc. Savantul vienez a ajuns la această concluzie studiind femeile care sufereau de isterie. Anna, fiica lui, presupunea ca mecanismele de apărare sunt mijloace psihologi­ce „de zi cu zi", care permit neutralizarea senzaţiilor dureroase, prevenirea „deranjamentelor" activităţii psihice şi ridicarea capacităţii de rezistenţă a organismului. Oamenii „prost apărăţi psihic" sunt mai supuşi îmbolnăvirilor condiţionate de traumele psihice. În mod corespunzător, cei „bine apăraţi psihic" sunt mai puţin influenţaţi de socurile psihice.

 http://www.razbointrucuvant.ro/2012/03/07/fuga-omului-de-sine-insusi-mecanismele-de-aparare-in-fata-adevarului-mic-indrumar-psiho-duhovnicesc-de-cercetare-launtrica/