Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:28 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial „Liderii“ de partide şi joaca de-a votul

ro

04 Feb, 2016 00:00 3111 Marime text


Premierul României, Dacian Cioloş, a decis, în urmă cu trei zile, că nu va da o ordonanţă de urgenţă prin care primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin, întrucât nu există o majoritate clară, la nivelul Parlamentului, în favoarea acestei propuneri. Partidele nu sunt însă împotriva ideii de a relua discuţiile privind sistemul electoral pentru primari şi preşedinţii de consilii judeţene. De altfel, Cioloş are motive întemeiate. Anul trecut, o majoritate clară a stabilit acest lucru. În momentul de faţă, premierul pasează mingea la fileul Parlamentului, declarând că soluţia poate fi o înţelegere în Palatul Parlamentului. 
 
Evident, în acest moment, sunt avantajaţi social-democraţii, deoarece au majoritatea primarilor în funcţie. Să ne uităm puţin şi în trecut. În urmă cu doar un an, liberalii şi social-democraţii şi-au dat mâna ca fraţii şi au stabilit că ar fi bine ca primarii să fie aleşi dintr-un singur tur de scrutin. Nu a trecut mult timp şi liberalii s-au sucit iar. Şi-au dat seama că se află în dezavantaj şi au hotărât că alegerea din două tururi de scrutin este mai democratică decât alegerea dintr-un singur tur, aşa cum prevede în acest moment legea.
 
Într-adevăr, alegerea din două tururi este democratică, dar la fel de democratic este să cerem şi noi schimbarea acestor personaje, înţepenite parcă în fotoliile lor, obişnuite să se unduiască după cum bate vântul. Cum, în zilele acestea, vântul nu bate în favoarea liberalilor, ei cer o ordonanţă de urgenţă care să le spele… păcatele comise anul trecut!? Culmea este că liberalii contestă această lege, deşi o parte dintre ei se află printre iniţiatori.
 
Dar dacă privim spre localităţile rurale ale României, este foarte bine ştiut că oamenii votează omul, şi nu partidul, foarte puţini dintre alegători având cunoştinţe legate de politică. Nu mai vorbim că mulţi dintre ei cunosc doar principalele partide de pe scena politică. În acest caz, nu văd ce importanţă mai are din ce formaţiune politică provine candidatul, atât timp cât oamenii vor vota pe cine cunosc ei mai bine din comuna lor. Ştampila se va pune, desigur, pe numele omului în care alegătorii au cea mai mare încredere. Fie el din partidul A, B, X, Y sau independent.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii