#sărbătoreşteDobrogea Pericle Martinescu, „De la Dobrogea arhaică, la Dobrogea modernă“

„Nu se poate spune ce-ar fi devenit Dobrogea dacă ea n-ar fi fost integrată teritoriului românesc, însă un lucru este sigur: Dobrogea n-ar fi putut exista şi nu s-ar fi dezvoltat decât numai încorporată spaţiului şi istoriei naţionale a României. Destinul Dobrogei, vocaţia ei, nu se puteau împlini şi realiza pe deplin dacă n-ar fi fost legate şi puse în slujba României moderne. Dacă ar fi rămas Bulgariei, să zicem, Dobrogea ar fi astăzi aşa cum era acum un secol sau acum 60 de ani, când ea a fost realipită la pământul românesc - adică un teren pustiu, ignorat, bântuit de toate plăgile sociale, ba ar fi devenit poate chiar o ţară a briganzilor, cu faimă gravă, beneficiind de un pitoresc primitiv şi favorizând tot felul de aventuri, ca Texas sau ca alte regiuni fabuloase din America. Numai pentru România, Dobrogea putea să însemne ceva, deoarece numai România avea o reală nevoie de această provincie, ea fiind singura noastră ieşire naturală la mare. «Fereastra României» spre lunca largă, cum declarase de la început Kogălniceanu. Cu Dobrogea s-a întâmplat ceva ce se întâmplă cu orice valoare potenţială: nu şi-a căpătat adevărata individualitate decât în momentul (istoric) când interesul pentru care era destinată s-a îndreptat spre ea cu toate forţele îndelungatei aşteptări. Interesul României a adus Dobrogea în sfera ţărilor civilizate, scoţând-o din perimetrul balcanic.
 
Nu se poate închipui un destin mai ciudat decât destinul acestei provincii atât de bătrâne şi totuşi atât de tinere, cum ne pare ea nouă astăzi. Deoarece Dobrogea actuală este o ţară cu totul reîntinerită şi dacă, din punct de vedere economic, naşterea ei a început a se afirma încă de pe la sfârşitul veacului trecut, adevărata sa tinereţe, paradoxala ei adolescenţă a fost descoperită abia de câţiva ani şi a început să fie apreciată. Ca atare, lucru şi mai ciudat cu Dobrogea e că, în loc să rămână un Texas bulgăresc, a început să devină o Floridă a României. Un «Eldorado românesc», cum o vedea Bălcescu în viziunile lui patriotice.
 
E impresionantă din acest punct de vedere evoluţia Dobrogei în ultimii 60 de ani. Iar dacă şi astăzi mai păstrează reminiscenţe ale unei stăpâniri turceşti şi, pe alocuri, peisajul său mai oferă, ca o plăcută şi pitorească surpriză, aspecte ale unei alte ere geologice - toate acestea şi le păstrează numai fiindcă face parte din caracterele ei esenţiale şi nepieritoare, şi nu ştiu dacă e bine sau e rău a se înlătura cu totul din decorul peisajului dobrogean aceste înfăţişări specifice, deoarece nu ştiu dacă nu s-ar distruge prin ele farmecul de neînlocuit, savoarea unică a geografiei dobrogene. Ca să înţelegi acest farmec, plăcut şi chinuitor în acelaşi timp, ca să simţi Dobrogea actuală, cu ospitalitatea şi rezerva ei ursuză, ar trebui să străbaţi spinările sale de aur, văile secetoase, satele încropite la repezeală, cu topografia lor rudimentară, ar trebui să cunoşti oamenii care zgârie pământul arid şi totuşi atât de fertil de care sunt legaţi, ar trebui să suporţi verile sale sahariene şi iernile cumplite despre care nefericitul Ovidiu spunea, în legătură cu barbarii, că iarna ei nu beau vinul ci-l sfarmă şi-l mănâncă... Ar trebui să cunoşti dantelăria falezelor răcoroase de pe litoral şi vipiile sufocante din interiorul ei, Dobrogea de azi e un continent singular, cu zone de infern canicular şi cu câmpii elizee. Pe de altă parte, e o panoramă admirabilă, ce-ţi poate oferi într-o excursie de trei zile peste trupul ei bătrân înveşmântat în amintiri şi simboluri, în mlaştini şi colţuri aspre de stâncă, rezultatele ultime ale unei civilizaţii înfloritoare, alături de rămăşiţele pietrificate ale unor curiozităţi geologice. /.../“
 
„Dobrogea nu are nevoie de prea mulţi admiratori, ea are nevoie de câţiva oameni care să o înţeleagă şi iubească cu adevărat. Poate că generaţiile viitoare şi poate chiar tineretul dobrogean de astăzi să simtă această imensă lacună a provinciei lor şi să caute a o înlătura imediat. E păcat şi e inadmisibil ca o provincie cu o bogăţie folcloristică atât de mare, cu trăsături pitoreşti atât de singulare, cu un conţinut sufletesc atât de original şi virgin, să rămână anonimă într-o cultură românească viitoare. În Dobrogea, fiecare pas îţi prezintă ceva nou, fiecare cărare îţi spune o poveste, fiecare movilă închide în ea o legendă de aur; chiar şi fiecare copac are parcă ceva de spus în singurătatea câmpului şi sub soarele arzător al Dobrogei. E adevărat că dobrogenii sunt prea obişnuiţi cu toate miturile şi miracolele pământului lor, dar nu trebuie să se depărteze de ele. Cred că cel mai frumos compartiment al culturii noastre de mâine l-ar putea constitui elementul dobrogean autentic dezvoltat în lirică, în epică şi în plastică, însă cu o înţelegere desăvârşită, ca o mărturie veritabilă a etnicului dobrogean. Dobrogea, bătrâna şi bizara noastră provincie, n-a avut până acum nici un fiu care să-i facă portretul sau să vorbească despre ea cu dragoste filială. Nu trebuie să uităm lucrul acesta, nu trebuie să ne depărtăm de Dobrogea!“ (Pericle Martinescu, „Vremea“, 10 mai 1936, text rescris de autor pentru monografia „Cernavodă 1995“, autori Aurelia Lăpușan, Ștefan Lăpușan, Tiberiu Birda, Editura Mondograf, 1995, p. 47).
 
Citeşte şi: 
 
ZIUA de Constanţa lansează, în curând, Îndreptarul de iubire
 
Zi după zi, până la Ziua Dobrogei, ZIUA de Constanţa va fi semnalul, apelul, conştiinţa care #sărbătoreşte Dobrogea

Ziua Dobrogei, 139 de ani. 14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017

Ziua Dobrogei

#scrieDobrogea Ce am lăsat în grija secolelor XIX-XX. Mic glosar de cuvinte și expresii ale vremii din lumea avocaților și nu numai (galerie foto)

#citeşteDobrogea „Muzeul Prefecturei Județului Constanța“ (document)