Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:52 21 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogeaetnică Arc peste timp. De ce 23 noiembrie 1878? Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

ro

09 Nov, 2018 00:00 489 Marime text
Campania ZIUA de Constanţa dedicată celebrării Dobrogei, la 140 de ani de la revenirea la patria-mamă şi în an Centenar, continuă astăzi cu evocarea zilei de 23 noiembrie, zi în care Constanţa a sărbătorit feeric şi pe care ziarul şi-o însuşeşte, la rându-i, provocând un eveniment în sala „Remus Opreanu” a Consiliului Judeţean Constanţa, vineri, 23 noiembrie 2018.
 
De data aceasta, ne vom opri asupra zilei de 23 noiembrie 1878, iar pentru a înţelege cu adevărat însemnătatea acestei zile pentru noi, constănţenii, ne-am oprit la lucrarea celor doi mari istorici ai Constanţei şi Dobrogei - Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu -, „Istoria Dobrogei”, pe care o puteţi găsi AICI.
 
Reamintim că peste vechea stăpânire a lui Mircea din 1393 se aşternea, la 23 noiembrie 1878, noua stăpânire românească, de sub domnia Prinţului Carol I. În amintirea acestei zile s-a numit Piaţa 23 Noiembrie, locul ocupat acum de clădirea oficiului poştei, mai precis locul unde este amplasată statuia Lupoaicei.
Trupele care au ocupat oraşul pentru a le înlocui pe cele ruseşti au fost Batalionul IV Vânători şi o baterie din Regimentul 1 Artilerie; iar puţin mai în apoi, pe 1 Decembrie 1878, a mai venit din Tulcea, unde era ComandamentuI Diviziei active, un escadron şi Stat majorul Regimentului 2 Roşiori.
 
O primire entuziastă a fost rezervată sosirii trupelor şi în Constanţa, la 23 noiembrie. Oraşul era împodobit, ca pretutindeni, cu tricolorul românesc, iar în port sute de drapele ale marelui pavoaz erau arborate pe catargele vapoarelor diferitelor state. Potrivit telegramelor vremii, peste 5.000 de persoane, care au manifestat cu însufleţire pentru statul român, au luat parte la festivităţile prilejuite de acest eveniment istoric.
 
Căldura cu care au fost primite trupele îşi găseşte explicaţia şi în misiunea de primă importanţă încredinţată acestora.
Încă din primul moment unităţile au fost dispersate în întreaga Dobroge, pentru lichidarea dezordinii, pentru restabilirea vieţii paşnice şi a siguranţei locuitorilor. Îndurând suferinţe şi lipsuri şi, nu de puţine ori, chiar jertfe omeneşti, armata României a instaurat în noua provincie a ţării normele de viaţă ale unui stat civilizat.
 
Însumând toate aceste aspecte, se poate spune că revenirea Dobrogei la România a fost pregătită şi înfăptuită prin voinţa marii majorităţi a populaţiei însăşi, deşi într-o conjunctură internaţională nu tocmai prielnică, în care statul naţional a trebuit să acţioneze cu energie pentru apărarea drepturilor sale.
 
În manifestările publice solemne organizate de români şi reprezentanţii celorlalte naţionalităţi, înaintea instalării administraţiei româneşti şi în afara prezenţei sale se pot identifica forme de exprimare ale autodeterminării şi dreptul de opţiune la apartenenţa cetăţenească. Faptul că după unire mii de locuitori de diverse naţionalităţi s-au întors în Dobrogea devenind, fără constrângeri, cetăţeni ai României confirmă cum nu se poate mai bine acest fapt.
Pe de altă parte, în imaginea arcurilor de triumf încărcate cu ultimele flori ale toamnei dobrogene, în tablourile alegorice cu subiecte ale istoriei româneşti, în steagurile tricolore împodobite de cununi, în uralele poporului venit de pretutindeni, se pot regăsi, tulburător de
apropiat, semnificaţiile marilor adunări populare care, peste patru decenii, au aprobat cu sentinţa voinţei naţionale desăvârşirea unităţii
de stat.
 
La 23 noiembrie 1878 autorităţile româneşti au început preluarea oficială a administraţiei Dobrogei, dar trupele ţariste au continuat să staţioneze aici şi la începutul anului 1879, un an aproape de la semnarea păcii. Invocând textul tratatului încheiat cu Poarta comisarul imperial rus informa că armata urma să-şi înceapă marşul la 6 februarie.
 
Abia la 4 aprilie 1879 însă prefectul de Constanţa, Remus Opreanu, era în măsură să anunţe plecarea unităţilor de artilerie şi infanterie din oraş, iar cel de Tulcea, George Mihail Ghica, la 22 aprilie, a flotei care staţionase până la această dată în port.
 
Citeşte şi:
#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje 23 Noiembrie 1878 - ziua libertăţii pentru Constanţa
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii