Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:30 21 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„„Toate propunerile mele s-au lovit de atitudinea obtuză a preşedintelui” Aurelian Arghir s-a adresat în instanţă contra RCJ Farul

ro

17 Oct, 2013 00:00 1740 Marime text
Fostul director sportiv al echipei constănţene de rugby contestă modalitatea prin care cele două părţi s-au despărţit, dar spune că acest demers juridic trebuie privit nu numai ca o formă a sa personală de protest, ci şi ca a altora

Pe rolul Secţiei I Civile a Tribunalului Constanţa se află dosarul nr. 8836/118/2013, în care Aurelian Arghir figurează ca reclamant, iar Rugby Club Judeţean Farul Constanţa ca pârât. Materia dosarului este „litigii de muncă”, iar obiectul acestuia - „contestaţie decizie de concediere”.

Aurelian Arghir a fost mai mulţi ani oficial al echipei constănţene de rugby (ultima dată activând ca director sportiv), dar, în urmă cu aproape un an, relaţiile dintre cele două părţi s-au încheiat. Arghir contestă însă modul în care s-a produs despărţirea. Potrivit acestuia, el a dorit să rezolve problema pe cale amiabilă, apoi a încercat (de două ori) şi medierea juridică, însă, întrucât demersurile sale nu au avut rezultatul pe care l-a dorit, a fost nevoit să meargă mai departe în instanţă. „Am contestat modul în care ne-am despărţit. Decizia a fost semnată cu data de 1 noiembrie 2012. Ei au spus că a fost despărţire amiabilă, că eu am cerut-o, ceea ce nu e adevărat. Legea prevede că, într-o asemenea situaţie, trebuie cerere scrisă din partea mea, care să fie aprobată, or aşa ceva, documentul depus de mine, nu a existat. Nu a fost despărţire cu acordul ambelor părţi, ci un act abuziv, o ilegalitate. Astfel că am contestat în instanţă, cerând repunerea în drepturi. S-a ajuns aici pentru că niciuna dintre tentativele mele de rezolvare amiabilă a problemei nu au fost luate în seamă. Am încercat inclusiv medierea pe cale juridică. Avocaţii mei l-au invitat de două ori în acest sens pe preşedintele clubului, Cristinel Dragomir. Eu am fost cu inima deschisă. Speram ca şeful RCJ Farul să-şi schimbe optica războinică, însă nu s-a întâmplat aşa ceva”, a spus Aurelian Arghir.

„Lucrurile sunt mult mai profunde”

Fostul oficial al clubului constănţean de rugby spune că dosarul „RCJ Farul” nu e numai o formă a sa personală de protest, ci şi „a foştilor jucători nedreptăţiţi şi a oamenilor care aşteaptă de atâţia ani performanţa la această echipă. Este anunţată cu surle şi trâmbiţe, dar nu vine. Nu neapărat motivele care îmi aduc mie atingere au stat la baza contestaţiei în instanţă. Lucrurile sunt mult mai profunde”. Aurelian Arghir a dezvăluit că problemele care au dus finalmente la ruptura dintre el şi club au apărut în momentul în care a cerut ca situaţia de la RCJ Farul să fie privită dintr-o perspectivă „nouă, profesionistă, care să se oglindească în rezultatele echipei”. „Eu am spus că nu e normal ce se întâmplă. Nu am mai vrut să ocupăm doar locul patru. Nu e normal aşa ceva, asta nu e o realizare. Însă toate propunerile mele din ultimii ani nu au fost luate în considerare. S-au lovit de atitudinea obtuză a preşedintelui. Cum au făcut şi acum, nu au vrut să asculte nimic, iar «performanţa» s-a văzut”, a arătat Aurelian Arghir. 

„Nu mă interesează ce a spus”

Cristinel Dragomir a declarat, în replică: „Nu mă interesează ce a spus Aurelian Arghir, el nu mai este angajatul clubului. Nu vreau să fac niciun comentariu. El are treabă cu clubul, nu cu mine, avem director executiv acolo. Eu sunt preşedinte din partea Consiliului Judeţean, nu mă implic pe partea executivă, vin o dată la trei luni la şedinţele Consiliului de Administraţie şi o dată pe an la întâlnirile Adunării Generale a Acţionarilor. Dacă a făcut acţiune în instanţă, aceasta va veni la club şi o va discuta directorul executiv, care mă va informa şi pe mine. Oricum, Aurelian Arghir a fost vreo patru ani preşedinte şi director executiv şi vreo trei director sportiv şi nu a avut nicio performanţă”. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • dadea limbi clan psd 17 Oct, 2013 10:23 pina ieri era sluga psd