Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:35 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Juniorii D ai FC Viitorul au acces în finala Naţionalelor cu victorii pe linie

ro

13 Jun, 2016 00:00 1955 Marime text

 
Echipa de juniori D a FC Viitorul, formată din jucători născuţi după 1 ianuarie 2003, s-a calificat în finala Campionatului Naţional după ce a câştigat toate cele trei meciuri disputate la faza semifinală, de la Suceava. Fotbaliştii pregătiţi de Ionuţ Mihu au înregistrat rezultatele: 5-0 cu Juniorul Suceava (au marcat Sasha Agiveli 3, Nicolas Popescu, Răzvan Tănasă), 2-1 cu Regal Sport Bucureşti (Sasha Agiveli, Răzvan Iorga) şi, sâmbătă, în ultima zi a turneului, 5-1 (3-1) cu Stars Brăila. În acest ultim meci, pentru FC Viitorul au punctat George Dragomir, Nicolas Popescu, Ionuț Tudori, Răzvan Tănasă și Sasha Agiveli.
 
Clasamentul final al competiţiei de la Suceava a fost: 1. FC Viitorul - 9p, 2. Regal Sport București - 4p, 3. Juniorul Suceava - 3p, 4. Stars Brăila - 1p. FC Viitorul a participat la etapa semifinală cu următorul lot de jucători: Ionuţ Stănescu, Cosmin Trandafir, Denis Bărăgoană - portari; Sasha Agiveli, Ştefan Bodişteanu, Andrei Ciolacu, Ionuţ Cojocaru, Gabriel Dănuleasa, George Dragomir, Răzvan Iorga, Nicolas Popescu, Răzvan Puiu, Leonard Rotar, Răzvan Suciu, Răzvan Tănasă, Ionuţ Tudori, Ianis Vrişcu - jucători de câmp.
 
În finală, echipa constănţeană se va duela cu ASU Politehnica Timişoara, meciul fiind programat pe 18 iunie, de la ora 19.00, la Buftea.  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii