Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:40 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

I-a bătut pe toţi Un luptător constănţean a făcut senzaţie la Mangalia

ro

03 Jun, 2013 00:00 3233 Marime text
Turneul final al Campionatului Naţional de cadeţi la lupte (greco-romane, libere şi feminine), desfăşurat în sudul litoralului, a fost plin de spectaculozitate

Dintre medaliaţii constănţeni s-a remarcat în mod deosebit Marius Marin, de la CS Aurora 23 August, care a ieşit campion la lupte libere, la categoria 69 kg, într-o manieră entuziasmantă, fiind declarat şi cel mai tehnic luptător al întrecerii.

Performanţa lui Marius Marin, care este antrenat de Gigi Ciupercă, a fost subliniată şi de Gigi Pambuca, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Lupte Constanţa. „Meciul din finală, care i-a adus titlul lui Marius, a fost unul de excepţie. Băiatul nostru a evoluat exemplar, cu o dorinţă de a câştiga ieşită din comun. De mult nu am mai văzut un luptător care să se dăruiască aşa. Adversarul său, un sportiv din Zalău, îl învinsese de trei ori până acum, iar Marius şi-a luat o binemeritată revanşă. O sală plină, de 300 de persoane, l-a aplaudat şi l-a încurajat în picioare pe Marin. Este una dintre speranţele certe ale României. Finala sa a fost cea mai frumoasă din concurs. Competiţia de la Mangalia s-a dovedit extrem de puternică. Au participat în jur de 450 de sportivi, fete şi băieţi”, a declarat Gigi Pambuca, cel care i-a remarcat şi pe ceilalţi medaliaţi constănţeni de la Mangalia, dar şi pe fostul sportiv constănţean Vlad Caraş, care a devenit campion mondial la lupte pe plajă, la întrecerea din Maroc! La Naţionale, din partea Constanţei au mai urcat pe podium: de la Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” Mangalia (antrenor, Marian Oancea), la lupte libere - Cristina Pintilie (argint la categ. 43 kg) şi Liviu Costache (bronz la categ. 63 kg); de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” Constanţa (antrenori, Ioan Giuglea şi Valentin Dobrin) - Ilias Osgean (bronz la categ. 46 kg); de la CS Farul Constanţa (antrenori, Vasile Duşu şi Gheorghe Grigore) - Nicu Boantă (bronz la categ. 50 kg). În ceea ce-l priveşte pe Vlad Caraş, sportiv format la LPS Constanţa, în vârstă de doar 18 ani şi cinci luni, acesta a concurat la categoria grea la Mondiale, învingând şapte sportivi. „Prima dată când am aflat, am crezut că e o glumă. Această veste m-a îmbolnăvit de fericire. Vlad i-a învăţat pe toţi, ruşi, americani, de unde răsare soarele. Este cel mai tânăr campion mondial al României la lupte. Ţara noastră nu mai luase un titlu suprem dinainte de Revoluţie. La Mondiale, Vlad a avut 98 de kilograme, învingând şi un sportiv de 120 de kilograme”, a spus tatăl sportivului, Ion Caraş.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii