Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:39 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campionat Naţional de gimnastică ritmică la Cumpăna, fază regională la oină la Năvodari

ro

20 Apr, 2019 00:00 2863 Marime text
Campionatul Naţional de gimnastică ritmică pentru copii se va desfăşura în sala de sport a Campusului Şcolar „Nicolae Dumitrescu“ din comuna constănţeană Cumpăna, în perioada 20 - 21 aprilie a.c.
 
Competiţia este organizată de Federaţia Română de Gimnastică Ritmică şi Primăria Cumpăna, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa şi Clubul Sportiv Victoria Cumpăna. Sunt înscrişi 60 de sportivi, ce reprezintă 12 cluburi: CS Transilvania Braşov, ACS Pro Aktiv Bucureşti, CS Olimpia Bucureşti, CS Sportul Studenţesc Bucureşti, CSA Steaua Bucureşti, CSM Cluj, CSM Ploieşti, CSS1 Timişoara, CSS Reşita, LPS Bihorul Oradea, LPS Szasz Adalbert Tg. Mureş şi CS Victoria Cumpăna.
 
Sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 12.00, vor avea loc antrenamentele de acomodare şi şedinta tehnică a campionatului. Duminică, 21 aprilie, programul este următorul: ora 11.00 - concurs pe trei categorii de vârstă, categ. 6 ani (fără obiect), categ. 7 ani (fără obiect), categ. 8 ani (fără obiect + cerc); ora 15.25 - proba de ansamblu (fără obiect), categ. 6 - 8 ani; ora 15.45 - festivitatea de premiere.
 
Cumpăna este singura comună din România care are secţie de gimnastică ritmică afiliată la Federaţia Română de Gimnastică Ritmică!
 

48 de elevi din şase judeţe participă la Gimnaziadă

 
Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa organizează în perioada 20 - 21 aprilie a.c. faza regională la oină băieţi din cadrul Gimnaziadei. La competiţia care se va desfăşura la Năvodari vor concura 48 de elevi din judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi, Buzău şi Vrancea. Parteneri în buna organizare şi desfăşurare a competiţiei sunt Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Federaţia Română de Oină, Asociaţia Judeţeană de Oină Constanţa, Direcţia pentru Sport şi Tineret Constanţa şi CS Năvodari.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): Facebook (Ştiri Cumpăna)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii