Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:28 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Profesorii au aflat notele la titularizare (galerie foto)

ro

19 Jul, 2011 01:26 1995 Marime text
titularizare.jpgProfesorii care au susţinut examenul de titularizare pe 13 iulie, pentru ocuparea posturilor didactice declarate vacante în învăţământul preuniversitar de stat, au aflat, ieri, rezultatele.

Candidaţii nemulţumiţi de rezultate pot depune contestaţii până în data de 19 iulie 2011, ora 17.00, conform programului afişat la sediul centrelor de concurs. La nivelul judeţului Constanţa, examenele de titularizare s-a desfăşurat în trei centre de examinare: Colegiul Economic Carol I, Colegiul Naţional Pedagogic Constantin Brătescu şi Liceul Teoretic Ovidius. Din cei 1.613 candidaţi înscrişi, 992 s-au prezentat la examenul de titularizare, care s-a desfăşurat sub atenta monitorizare a 71 de camere de luat vederi. Acestea au fost instalate în toate sălile de concurs.

IMG_0857.jpgProfesorii constănţeni au avut la dispoziţie 210 posturi titularizabile, dintre care 72 provin din mediul urban, de la şcoli din Constanţa, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Cernavodă, Techirghiol, Băneasa şi Negru Vodă, iar restul, până la 201, se regăsesc în mediul rural. Pentru profesorii de limba română nu a fost niciun post titularizabil. Catedre pentru titulari au fost la următoarele discipline: acompaniament, agricultură, alimentaţie publică, arhitectură, artă vocală, cenaclu literar, dans clasic, dans contemporan, educaţie fizică, educatoare, electronică, electrotehnică, fizică, geografie, instrument la alegere, învăţător, istoria artei, kinetoterapie, limba engleză, limba franceză, limba turcă, matematică, mecanică, muzică instrumentală, profesor logoped. Repartizarea în şedinţa publică la nivel de centru de concurs pe posturile didactice sau catedrele vacante titularizabile a candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 7 va avea loc pe 22 şi 25 iulie. Pentru repartizarea la nivel naţional pe posturile didactice rămase vacante titularizabile după prima etapă, cei interesaţi pot depune opţiuni la centrele de concurs în care s-au înscris, în perioada 27-28 iulie. Pe 29 iulie, va avea loc repartizarea computerizată la nivel naţional, pe baza opţiunilor depuse de candidaţi. Vezi aici rezultatele titularizării:

http://titularizare.edu.ro/2011/generated/files/j/index.html#CT

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii