Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:06 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Educației Mai puțin de jumătate dintre participanți au promovat examenul de titularizare! Iată rezultatele inițiale

ro

18 Jul, 2023 11:43 848 Marime text
Foto cu rol ilustrativ. Sursă foto: pexels.com
  • Marți, pe 18 iulie, au fost afișate rezultatele examenului de titularizare pentru ocuparea posturilor didactice.
 
Ministerul Educației a publicat astăzi, 18 iulie, pe propriul site, rezultatele înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar (sesiunea 2023), desfășurată în data de 12 iulie 2023
 
Vă prezentăm sinteza acestor rezultate:
  • 48% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte), procentul fiind aproximativ la același nivel cu sesiunea anului trecut (48,68%) și superior cu peste 4% față de rezultatele consemnate în anul 2021 (44,47%).
  • Rata notelor între 5 și 7 este în creștere comparativ cu anul trecut: 33,45% față de 32,91%.
  • Din promoția curentă, 44,99% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte)procent relativ apropiat de nivelul înregistrat în anul anterior (45,83%) și superior celui din anul 2021 (40,63%).
  • 127 de candidați au obținut nota 10 (146 în anul 2022 și 130 în anul 2021), iar 11.321 de candidați au obținut note între 7 și 9,99.
  • În centrele de evaluare au fost transmise 23.892 de lucrări, fiind notate 23.850 de lucrări. Din cauza abaterilor de la prevederile metodologiei de concurs, 42 de lucrări au fost anulate în centrele de evaluare. Alți 26 de candidați au fost eliminați din sălile de concurs pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Toți candidații aflați în aceste situații nu vor fi repartizați/nu vor putea ocupa posturi didactice/catedre în anul școlar 2023 - 2024.
 
Rata de participare la proba scrisă a fost 83,17% (din promoția de absolvenți ai acestui an s-au prezentat 81,70% dintre candidați).
Alți 2.623 de candidați (9,87%) s-au retras (2.541 de candidați din motive personale și 82 de candidați din motive medicale).
 
Contestațiile pot fi depuse astăzi la sediile inspectoratelor școlare județene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat școlar) până la ora 21:00, respectiv în data de 19 iulie, până la ora 12:00.
 
Rezultatele finale vor fi comunicate miercuri, 26 iulie.
 
Pentru a obţine statutul de titular (angajare pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă, a mai punctat sursa citată.
 
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele publice de repartizare organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 27 și 28 iulie.
 
Citește și:

Definitivat 2023: Cadrele didactice susțin miercuri proba scrisă din cadrul examenului de definitivat în învățământ
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii