Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:44 08 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Voluntarii Asociației „Suflete Deschise” din Constanța au vestit Pogorârea Duhului Sfânt și au adus alinare celor în nevoie

ro

08 Jun, 2025 12:38 312 Marime text



În Duminica Mare, ziua Pogorârii Duhului Sfânt – una dintre cele mai vechi și importante sărbători creștine – voluntarii Asociației „Suflete Deschise” din Constanța au umplut orașul de bucurie, slujire și îndemnuri spre sfințenie. Sub mesajul: „Veniți să ne umplem de Duh Sfânt! Veniți să experimentăm Rusaliile!”, aceștia au fost prezenți în tot municipiul, dar și în zonele defavorizate, ducând vestea coborârii „Mângâietorului lumii” asupra omenirii.

Activitatea Asociației nu s-a limitat doar la promovarea spirituală a sărbătorii Rusaliilor, ci a fost însoțită de gesturi concrete de sprijin: zeci de persoane nevoiașe din Constanța au primit pachete cu alimente, haine, încălțăminte și cuvinte de încurajare. Campania va continua și în Ziua Sfintei Treimi, când 300 de persoane din parohia Delea Veche (București) vor beneficia de hrană caldă, iar 35 de familii din parohia Biserica Îngropată din Istria vor primi pachete consistente cu alimente, fructe, dulciuri, îmbrăcăminte și încălțăminte.
 

Voluntarii au transmis un mesaj profund: „Este timpul să ne cercetăm inimile: locuiește Duhul Sfânt în viața noastră? Avem roadele Lui – dragostea, bucuria, pacea, credința?”. Inspirându-se din cuvintele Sfântului Apostol Pavel, aceștia au subliniat nevoia de vindecare interioară și reîntoarcere la valorile evanghelice, într-o lume afectată de boli sufletești și trupești.
 

Asociația „Suflete Deschise” este cunoscută pentru implicarea constantă în cauze umanitare și acțiuni sociale, împletind credința cu fapta, rugăciunea cu solidaritatea. Sub îndemnul: „Dacă trăim în Duhul, în Duhul să și umblăm!”, aceștia reamintesc că adevărata bucurie este trăită doar prin binele făcut altora – celor bolnavi, abandonați, flămânzi sau rătăciți.
 

Finalul zilei a fost marcat de o rugăciune colectivă, plină de emoție și har:

„Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului… vino și Te sălășluiește întru noi!”

Astfel, într-o lume tulbure, voluntarii „Suflete Deschise” au adus o rază de lumină, făcând din Duminica Pogorârii Duhului Sfânt o adevărată sărbătoare a iubirii și milostivirii creștine.

Citește și 

Asociația „Suflete deschise” aduce speranță și bucurie copiilor vulnerabili din Constanța de Ziua Internațională a Copilului. Un apel pentru fapte bune și solidaritate!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii