Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:34 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pereti cu mucegai pentru terapia bolnavilor

ro

23 May, 2007 00:00 2054 Marime text
1179862352.jpg

Controlul de la SCJU a dezvaluit conditiile inumane in care este nevoit sa munceasca personalul de la blocul alimentar * Din cauza lipsei igienei din acest sector, pacientii internati la SCJU risca sa plece si cu alte afectiuni

Mucegai, utilaje ruginite si plafoane care stau sa cada, acestea sunt cateva dintre deficientele constatate de echipa Inspectiei Sanitare de Stat la blocul alimentar si spalatoria Spitalului Clinic de Urgenta Constanta. In cursul zilei de ieri, la cea mai mare unitate spitaliceasca din judet, a inceput controlul comandat de Ministerul Sanatatii Publice. In timp ce echipele de medici de la Autoritatea de Sanatate Publica verificau modul de organizare si de desfasurare a programelor nationale de sanatate derulate la SCJU, Inspectia Sanitara de Stat a luat la puricat conditiile igienico-sanitare din spalatoria si de la blocul alimentar al spitalului. Dupa ce au observat in mod amanuntit activitatea din cele doua locatii, concluzia inspectorilor a fost una dura. Angajatii de la bucatarie isi risca sanatatea La SCJU exista grave deficiente care nu vor putea fi corectate intr-un timp scurt. Potrivit acestora, exista deja un plan de conformare in care sunt prevazute amenajari ce vor fi realizate in cursul acestui an. Se pare ca, din cauza conditiilor improprii in care functioneaza aceste sectoare de activitate si personalul are de suferit. Din cauza temperaturilor mari, a prezentei aburului si a lipsei ventilatiei, angajatele de la bucatarie isi pericliteaza in permanenta sanatatea. Pe peretii si tavanul incintei troneaza mucegaiul. Una dintre bucatarese, care nu a dorit sa ii fie dezvaluita identitatea, a declarat: "Aproape toata lumea care lucreaza aici este bolnava sau in concediu. Eu de abia am iesit din spital din cauza unei viroze respiratorii, iar de curand am fost depistata cu astm". Inspectorii sanitari au constatat ca, in bucataria SCJU, nu este asigurat un microclimat favorabil de munca. Personalul a declarat ca lucreaza 12 ore intr-o atmosfera incarcata cu aburi, iar aerisirea este asigurata doar de un singur ventilator. "Mai exact, este vorba de temperatura optima, de viteza curentilor de aer si de umiditatea existenta care nu sunt cele normale", a declarat dr. Anca Claponea, de la ISS. Utilaje ruginite si spori de mucegai Aceasta a mai spus ca peretii sunt degradati prezinta mucegai pe o suprafata foarte mare, tencuiala este exfoliata, putand cadea oricand in oalele cu mancare. In spatiile din incinta blocului alimentar, faianta e cazuta, grupurile sanitare sunt defecte, vestiarele degradate, iar utilajele folosite pentru prepararea hranei, ruginite. O alta neregula a fost constatata la sistemul de scurgere din aceste spatii. Mai exact, este vorba de sifoanele de pardoseala, care, ori nu sunt acoperite, ori sunt colmatate. In plus, vesela este degradata, iar unele oale ar trebui scoase din circuit. In acelasi timp, reprezentantii ISS au observat ca nici in ceea ce priveste depozitarea alimentelor, lucrurile nu sunt in regula. "Camera de frig pentru produsele lactate prezinta pericol de mucegai, are tencuiala cazuta in timp ce plafonul sta sa cada", au afirmat inspectorii. Spre stupefactia jurnalistilor care au insotit echipele de control, au fost gasite alimente perisabile pastrate in saci de plastic, lucru care, potrivit specialistilor, contravine normelor de igiena pentru ca, determina aparitiei mazgii. La SCJU, nici spalatoria nu corespunde din punct de vedere igienico-sanitar. Aici, spatiile sunt degradate, infiltratiile de la nivelul peretilor cu mucegai sunt omniprezente, in timp ce lenjeria este foarte uzata. Totodata, inspectorii ISS au afirmat ca lenjeria curata nu este acoperita, lucru care conduce la contaminarea ei cu sporii de mucegai prezenti in atmosfera. In plus, exista doar una sau doua masini de spalat functionale, dar care sunt intr-o stare avansata de degradare. Inspector retras pentru ca a spus adevarul In urma neregulilor grave gasite, dr. Anca Claponea, a declarat reprezentantilor presei, martori ai controlului, ca va solicita suspendarea activitatii, din cele doua sectoare pana la remedierea deficientelor. Se pare insa ca, atitudinea transparenta a dr. Claponea si concluziile acesteia privind igiena precara din SCJU au deranjat conducerea ASPJ. In urma declaratiilor facute jurnalistilor, controlul echipei ISS a fost oprit de un telefon dat de directorul adjunct al ASPJ, dr. Tanta Culetu. In plus, printr-un comunicat al institutiei, am fost informati ca, "deoarece dr. Claponea si-a depasit flagrant atributiile de serviciu, a fost retrasa din comisia de control, urmand ca situatia sa fie discutata in Comitetul Director al ASPJ". Managerul Marius Enescu considera ca acele concluzii formulate de inspectorul ISS au un caracter personal si prematur, pe care ASPJ nu si le poate insusi, iar rezultatele verificarilor vor fi facute publice la sfarsitul controlului.

Scris de: {autor}Gratiela TULCEANU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Claudiu 25 Jun, 2010 11:16 Incearca noua solutie antimicrobi de la Kober , eu folosesc de multi ani produsele lor si vad ca in fiecare an scot cate ceva nou, anul acesta au scos ZERTIFIKAT , o vopsea antimicrobi, cred ca mai multe gasesti pe site-ul lor
  • Claudiu 25 Jun, 2010 10:58 Incearca noua solutie antimicrobi de la Kober , eu folosesc de multi ani produsele lor si vad ca in fiecare an scot cate ceva nou, anul acesta au scos Zertifikat , o vopsea antimicrobi, cred ca mai multe gasesti pe site-ul lor.
  • Gabriel 25 Jun, 2010 10:42 Ce vopsea antimucegai recomandati pentru a scoate mirosurile neplacute din pereti, eu am o problema in acest sens...