Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:20 17 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În Postul Nașterii Domnului, Asociația „Suflete deschise”, în slujba aproapelui, continuă faptele bune la Constanța

ro

17 Nov, 2025 14:20 307 Marime text



Spiritul sărbătorilor de iarnă a ajuns mai devreme la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” din Constanța, unde voluntarii Asociației „Suflete deschise” au adus astăzi primele daruri pentru toți bebelușii internați și nou-născuți. Acțiunea caritabilă este parte a unei serii de inițiative desfășurate în Postul Nașterii Domnului, menite să aducă bucurie celor mai mici pacienți și familiilor lor.

Voluntarii au „complotat” cu Moș Nicolae, pregătind pachete speciale care vor fi oferite pe parcursul întregii perioade a sărbătorilor. Micuții vor primi costumașe, rochițe, dresuri, botoșei, căciulițe, bentițe, băscuțe, pleduri, dar și trusouri complete pentru botez. Fiecare dar este însoțit de urări de sănătate, pace și prosperitate.

Reprezentanții asociației subliniază importanța fundamentală a copilului în societate. „Nu exagerăm atunci când afirmăm că în pruncul din fașă zace viitorul, iar în copilul care se joacă înaintea noastră «stă istoria». Copiii reprezintă aurora dimineții unui popor, viitorul unei națiuni”, transmit membrii organizației.

În contextul provocărilor actuale cu care se confruntă tânăra generație, Asociația „Suflete deschise” îndeamnă la solidaritate și implicare în susținerea educației morale și formării armonioase a copiilor. „Investind în ei, învățându-i să trăiască frumos, cu siguranță, mai târziu, vom putea zâmbi și noi”, spun voluntarii.

Preda Crina-Georgiana, membru fondator al asociației, a adresat un mesaj de recunoștință și binecuvântare:
„Ne rugăm ca binecuvântarea lui Dumnezeu să coboare peste inimile lor curate și le dorim să sporească în înțelepciune și cu vârsta, întru sănătoși și fericiți mulți ani!”

Asociația adresează mulțumiri conducerii Spitalului Județean Constanța și cadrelor medicale pentru sprijinul acordat în derularea activităților social-misionare. Totodată, transmit recunoștință tuturor donatorilor și făcătorilor de bine care, prin generozitatea lor, fac posibilă aducerea de zâmbete și speranță celor aflați în suferință.

„Rugăm pe Bunul Dumnezeu să răsplătească dăruirea, bunăvoința, munca și generozitatea dumneavoastră, convinși fiind că fiecare, cu numele, este înscris acolo Sus, în Cartea Vieții”, mai spun reprezentanții asociației.

La final, Asociația „Suflete deschise” transmite tuturor pacienților urări de sănătate, pace și alinare, însoțite de binecuvântarea scripturistică: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu și părtășia Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!” (II Corinteni 13, 13).

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii