Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:31 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Femeia de serviciu, in turneu la Limanu

ro

17 Jul, 2009 02:32 988 Marime text
La căminul cultural din Limanu va avea loc duminică, 19 iulie, începând cu ora 17.00, spectacolul de teatru comunitar şi artă activă „I am special". 

Proiectul, iniţiativă a „Ofensiva generozităţii", „tangaProject", este organizat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale" Bucureşti şi Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.

Proiectul îşi propune să faciliteze accesul la cultură pentru orice categorie socială şi să deschidă noi perspective pentru tinerii din comunităţile rurale. Potrivit organizaţiei „Ofensiva generozităţii", prin acest proiect, este retrocedată comunităţilor care au generat-o povestea femeii de serviciu, care a devenit legal, cu jumătate de normă, profesor de engleză, păstrându-şi însă şi postul de femeie de serviciu - această alegere generând controverse. Reprezentanţii „Ofensiva generozităţii" susţin că proiectul este un semnal pentru necesitatea înfiinţării unei instituţii dedicate artei active în România şi crearea unei reţele de centre comunitare pentru educaţie şi artă activă în ţară şi organizarea unui plan de activităţi pentru căminele culturale din ţară, ca spaţii de reprezentare a comunităţii din care fac parte.

Pentru mai multe informaţii despre acest proiect inedit, accesaţi adresa: turneulatara.blogspot.com .

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii