Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:32 29 02 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cinci copii sub protecţie socială, botezaţi la Cumpăna Primarul Mariana Gâju - „Am găsit naşi cu sufletul mare, care îşi vor pune amprenta pe soarta lor” (galerie foto)

ro

14 Oct, 2013 00:00 2319 Marime text
Ziua de ieri a fost însorită nu doar meteo, dar şi spiritual pentru locuitorii comunei Cumpăna, care au participat la o frumoasă slujbă de botez, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi un sobor de preoţi. Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva, care îşi serbează astăzi hramul, a îmbrăcat haine de sărbătoare.

Creştinarea copiilor din Centrele de Plasament şi a celor aflaţi în grija asistenţilor maternali a devenit o tradiţie frumoasă în comuna Cumpăna. Administraţia locală din comună, în frunte cu primarul ec. Mariana Gâju, a încreştinat peste 220 de copii la cele două biserici din localitate: „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfânta Parascheva”. Consiliul Local şi Primăria Cumpăna reprezentate de primarul ec. Mariana Gâju a decis ca şi de Sfânta Cuvioasă Parascheva, cinci copilaşi să fie botezaţi. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa. „Mulţumim bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, dar şi Sfintei Cuvioase Parascheva, care este ocrotitoarea comunei, pentru că ne ţine sănătoşi şi ne ajută în tot ce facem. Primăria şi Consiliul Local, în parteneriat cu Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, au reuşit să încreştineze peste 220 de copii, aflaţi sub protecţia socială. Am găsit naşi cu sufletul mare, care îşi vor pune amprenta pe soarta acestor copilaşi. Astăzi (ieri – n.r.) la biserică au venit nu doar naşii copiilor şi asistenţii maternali, dar şi rudele naşilor şi foarte mulţi locuitori din comună. Aşa este firesc. Mulţumim naşilor şi sponsorilor, care ne-au ajutat să facem acest gest creştin şi astfel de activităţi de suflet”, a declarat edilul Mariana Gâju. La rândul său, şi directorul DGASPC Constanţa, Petre Dinică, prezent la marele eveniment al sfântului botez, a ţinut să mulţumească primăriei Cumpăna şi naşilor pentru frumosul gest făcut faţă de copiii aflaţi sub protecţie socială. Ieri, au primit taina botezului cinci copilaşi: Antonio, Nicolae Florian, Bogdan Cristian, Luca Gabriel şi Teodora Maria. Sfânta Taină a Botezului celor patru copii a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi de un sobor de preoţi. „Cu aceste botezuri, sunteţi mai aproape de Dumnezeu doamnă primar. Iubiţi naşi, aţi devenit părinţi spiritualii  pentru aceşti copilaşi, de care trebuie să aveţi grijă. Să vegheaţi asupra lor să înveţe carte, să  aibă o meserie şi să le deveniţi şi naşi de cununie”, a spus,la rândul său, Arhiepiscopul Tomisului. Astfel de activităţi vor continua, susţine primarul Mariana Gâju.

Ti-a placut articolul?

Comentarii