Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:27 20 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liga a 3-a Portul își va disputa la Constanța restul meciurilor de acasă. „Mulțumim, Cumpăna!“

ro

20 Oct, 2026 15:29 351 Marime text
Sursa foto: Facebook (Portul Constanța)  
Echipa de fotbal Portul Constanța a anunțat că, în continuare, își va disputa meciurile de pe teren propriu pe stadionul „Voința“ din Constanța, după ce, până acum în sezonul 2026/2027 al Ligii a 3-a, seria a 4-a, jucase la Cumpăna.  

Totodată, oficialii echipei nou promovate în Liga a 3-a mulțumesc Marianei Gâju, primarul comunei Cumpăna, precum și CS Victoria Cumpăna și directorului clubului sportiv, Sorin Teican, „pentru sprijinul, deschiderea și colaborarea oferite în perioada în care echipa noastră și-a desfășurat activitatea pe stadionul din Cumpăna“.
 

ANUNȚ OFICIAL | MULȚUMIRI ȘI RECUNOȘTINȚĂ

Clubul nostru, Portul Constanța, dorește să adreseze sincere mulțumiri doamnei Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, precum și Clubului Sportiv Cumpăna și domnului director Sorin Teican, pentru sprijinul, deschiderea și colaborarea oferite în perioada în care echipa noastră și-a desfășurat activitatea pe stadionul din Cumpăna.

Apreciem în mod deosebit sprijinul acordat clubului nostru, ospitalitatea și condițiile oferite, care ne-au permis să ne continuăm activitatea sportivă și să reprezentăm cu mândrie culorile clubului nostru.

Vă mulțumim pentru înțelegere, pentru sprijinul acordat și pentru faptul că ne-ați fost alături într-o perioadă importantă pentru echipa noastră! Respectul și recunoștința noastră rămân sincere.

Totodată, vă informăm că, începând de astăzi, meciurile de pe teren propriu ale echipei Portul Constanța se vor disputa pe Stadionul Voința din Constanța.

Pornim pe acest nou drum cu aceeași ambiție, aceeași dorință de a lupta și aceeași speranță că vom avea suporterii alături de noi la fiecare meci.


Mulțumim, Cumpăna! Mulțumim, doamna primar Mariana Gâju! Mulțumim, domnule director Sorin Teican și Clubului Sportiv Cumpăna!
Respect pentru oameni, recunoștință pentru sprijin și încredere în viitor!

Hai, Portul Constanța!, este mesajul Portului Constanța.


După nouă etape de campionat, Portul ocupă locul 12, ultimul în seria a 4-a, cu 3 puncte, având o victorie și opt înfrângeri, golaveraj 11-32.

Citește și:


Liga a 3-a
Portul Constanța, eșec dur în etapa a 8-a, 0-8 cu Agricola Borcea

Ti-a placut articolul?

Comentarii