FOTO-VIDEO Ziua Armatei Române, sărbătorită la Cumpăna. Ceremonii la monumentele eroilor și defilare militară
FOTO-VIDEO: Ziua Armatei Române, sărbătorită la Cumpăna. Ceremonii la monumentele eroilor și defilare militară
1167
Marime text
Primăria și Consiliul Local Cumpăna, județul Constanța, organizează duminică, 25 octombrie 2026, o serie de manifestări dedicate Zilei Armatei Române. Evenimentele vor include depuneri de coroane de flori, momente comemorative și o ceremonie solemnă la monumentele dedicate eroilor și veteranilor de război.Potrivit informațiilor publicate de Cumpăna News, manifestările vor avea loc în mai multe puncte ale comunei și vor aduce un omagiu militarilor care au luptat pentru România.
Programul manifestărilor de la Cumpăna
Evenimentele comemorative vor începe la ora 11:15, la „Memorialul Eroilor”, amplasat la intrarea în comuna Cumpăna, pe Șoseaua Constanței nr. 2B, unde va avea loc depunerea de coroane de flori.Programul va continua la ora 11:40, cu un moment comemorativ la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, situat în apropierea Bisericii „Sfânta Maria”.
La ora 12:00 este programată ceremonia solemnă de la Monumentul Eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial și de la Monumentul Veteranilor, aflate în fața Casei de Cultură din comuna Cumpăna.

Defilare militară pe muzica fanfarei Forțelor Navale
La eveniment vor participa:
- Plutonul Batalionului 341 Infanterie Constanța – Topraisar, din cadrul Brigăzii 9 Mecanizate „Mărășești”;
- Plutonul Flotilei 56 Fregate „Contraamiral Horia Macellariu” – Constanța;
- Drapelul de luptă al Brigăzii 243 Radioelectronică și Observare „Callatis” – Constanța.
Omagiu adus eroilor și militarilor români
Ziua Armatei Române este sărbătorită anual pe 25 octombrie și reprezintă un prilej de recunoștință față de militarii care și-au dedicat viața apărării țării, precum și față de cei care și-au pierdut viața pe câmpul de luptă.
Mariana Gâju, de Ziua Armatei Române, la Cumpăna: „Armata română este și va rămâne un simbol al demnității românilor”
Mariana Gâju, a transmis un mesaj de respect și recunoștință față de cei care poartă uniforma militară și contribuie la apărarea României.
În discursul susținut în fața participanților, edilul a amintit semnificația istorică a zilei de 25 octombrie 1944, când Armata Română a eliberat orașul Carei, ultima localitate românească eliberată în campania din acel an.
„Mare ne este bucuria ca astăzi, 25 octombrie 2026, la 82 de ani după ce, la 25 octombrie 1944, la Carei, Armata Română recupera și elibera ultima palmă de pământ de la granița României, să ne putem bucura de libertate”, a transmis Mariana Gâju.
Primarul comunei Cumpăna a subliniat că Armata Română reprezintă mai mult decât o instituție a statului, fiind o parte importantă a istoriei și identității naționale, dar și un simbol al unității și rezistenței poporului român.
Edilul a vorbit despre sacrificiile militarilor din trecut și despre suferința familiilor care și-au așteptat fiii, soții și frații întorși de pe front.
„Libertatea în care trăim nu este un dar ușor de oferit”, a afirmat Mariana Gâju, evocând curajul celor care au luptat pentru ca generațiile următoare să poată trăi în pace și demnitate.
Totodată, aceasta a transmis un mesaj de apreciere pentru militarii activi, pentru veteranii de război și pentru cei care își îndeplinesc misiunile în afara granițelor țării. Edilul a subliniat și importanța educării copiilor și tinerilor în spiritul respectului față de uniforma militară, disciplină și patriotism.
Militari și reprezentanți ai comunității, prezenți la ceremonie
Mariana Gâju a mulțumit militarilor și reprezentanților structurilor militare prezente la eveniment, precum și preoților din comună și celor care au participat la manifestare.
Printre structurile militare menționate în discurs s-au numărat Brigada 243 Radioelectronică și Observare, cu sediul la Constanța, reprezentanți ai Forțelor Navale, ai Brigăzii 9 Mecanizate „Mărășești” și ai Bazei 57 Aeriene „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino”, de la Mihail Kogălniceanu. Un moment aparte l-a reprezentat prezența Muzicii Militare a Forțelor Navale.
La finalul mesajului, primarul comunei Cumpăna le-a urat militarilor sănătate, putere, liniște în familii și pace, îndemnându-i pe români să fie mândri de țara lor și de Armata Română.
„Armata Română este și va rămâne un simbol al demnității românilor, oriunde se află aceștia”, a conchis Mariana Gâju.
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


