Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:34 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Care este semnificaţia zilei de 8 Martie. Când a fost oficializată şi ce tradiţii sunt în România cu această ocazie

ro

08 Mar, 2018 00:00 3618 Marime text
În fiecare an, pe 8 martie, în întreaga lume se celebrează Ziua Internaţională a Femeii, sărbătoare oficializată de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).
 
Marcarea acestei zile reprezintă, potrivit ONU, un prilej pentru a reflecta asupra progreselor realizate, pentru a apela la schimbare şi a sărbători actele de curaj realizate de femei obişnuite care au jucat un rol extraordinar în istoria ţărilor şi comunităţilor lor, potrivit Agerpres.ro.
 
Ziua Internaţională a Femeii a apărut pe fondul mişcărilor sociale de la începutul secolului XX, în America de Nord şi în toată Europa.
 
Această zi este celebrată în multe ţări din întreaga lume. Este o zi în care femeile sunt recunoscute pentru realizările lor, fără a ţine cont de diferenţele naţionale, etnice, lingvistice, culturale, economice sau politice.
 
Această zi a fost marcată pentru prima dată în Statele Unite la 28 februarie 1909, fiind desemnată de Partidul Socialist în amintirea grevei din 1908 a muncitorilor din industria textilă din New York, în cadrul căreia femeile au protestat împotriva condiţiilor de muncă.
 
În anul 1910, Internaţionala Socialistă reunită la Copenhaga a hotărât instituirea unei zile dedicate femeii, fără a stabili însă o dată anume, data de 8 martie fiind aleasă abia în 1913. Ca urmare a iniţiativei de la Copenhaga, pe 19 martie 1911, Ziua Internaţională a Femeii a fost marcată pentru prima dată în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia. La acţiunile organizate cu acel prilej s-a cerut, în plus faţă de dreptul de vot şi de a ocupa o funcţie publică, dreptul femeilor la locul de muncă, la formarea profesională, precum şi a se pune capăt discriminării la locul de muncă.
 
Cu prilejul Anului Internaţional al Femeii, în 1975, Organizaţia Naţiunilor Unite a sărbătorit pentru prima dată Ziua Internaţională a Femeii la 8 martie.
 
În România, la 3 martie 2016, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii pentru declararea datei de 8 martie Ziua Femeii şi datei de 19 noiembrie - Ziua Bărbatului.
 
Potrivit iniţiatorilor, actul normativ are drept scop eliminarea discriminării dintre femei şi bărbaţi şi creşterea gradului de conştientizare privind concilierea vieţii de familie cu viaţa profesională. Proiectul de lege a fost respins de Senat, dar adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
 
În această zi se obişnuieşte ca bărbaţii să dăruiască flori şi cadouri femeilor din viaţa lor -soţiilor, iubitelor, mamelor, fiicelor şi colegelor. În România şi Bulgaria se păstrează obiceiurile de dinainte de căderea comunismului, când, de 8 Martie, de Ziua Mamei, copiii făceau cadouri mamelor, bunicilor, învăţătoarelor şi profesoarelor.
 
Ziua Internaţională a Femeii este sărbătorită, la data de 8 martie, în: Albania, Algeria, Armenia, Azerbaidjan, Bangladesh, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Brazilia, Bulgaria, Burkina Faso, Cambodgia, Camerun, Chile, Columbia, Croaţia, Cuba, Cipru, Danemarca, Eritreea, Finlanda, Georgia, Grecia, Guineea-Bissau, Islanda, India, Italia, Israel, Laos, Letonia, Kazajstan, Kosovo, Kirghizstan, Macedonia, Madagascar, Malta, Mexic, Republica Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nepal, Palestina, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Suedia, Siria, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan, Ungaria, Uzbekistan, Vietnam, Zambia.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii