Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:11 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazare s-a lasat asteptat de batranul electorat (galerie foto)

ro

22 Jul, 2009 02:18 1455 Marime text

cap_5.jpgPrimarul Constanţei, Radu Mazăre, a ţinut să inaugureze începerea lucrărilor efective de reabilitare şi modernizare a Căminului de bătrâni

Instituţia este beneficiara unui proiect finanţat  de Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013, care se va finaliza în 20 iunie 2010. Valoarea totală a proiectului este de peste 2,8 milioane lei, contribuţia UE - de aproape 2,1 milioane lei, cea a Guvernului României - de 302.060,57 lei, iar cea a Primăriei Constanţa - de 62.184,88 lei.

În Căminul pentru persoane vârstnice de pe strada Unirii îşi trăiesc bătrâneţea 250 de persoane asistate, care stau în 140 de camere. Un bazin electoral important şi deloc de neglijat pentru PSD şi primarul Constanţei, Radu Mazăre. În consecinţă, orice este legat de pensionari trebuie tratat cu maximă atenţie şi condescendenţă. Întârzierea cu care ne-a obişnuit edilul tomitan a fost binevenită pentru organizatorii evenimentului prin care s-a dorit să se dea startul oficial al lucrărilor de reabilitare. Mesele şi scaunele aşezate pe un covor roşu, „comandate", după spusele unora, de purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa, Liviu Tramudana, au dispărut rapid, la ordinul viceprimarului Gabi Stan, venit înaintea şefului pentru a inspecta locul şi a face ultimele retuşuri necesare. Între timp, au apărut şi doi directori din Primărie, Ion Marica şi Ani Merlă, cei care, de altfel, i-au făcut „instructajul" primarului Mazăre, înainte de a vorbi la microfon, în faţa pensionarilor.

camin_mazare.jpgGrijă, da, dar respect?

Şi pentru că tot am amintit de audienţă, trebuie spus faptul că bătrânii cazaţi în cămin au fost postaţi în curte cu mai bine de o oră înainte de momentul când trebuia să-şi facă apariţia primarul Constanţei. După încercarea eşuată a unei angajate de a convinge o bătrânică să-i ofere lui Mazăre un buchet de trandafiri, problema a fost rezolvată... în timp util, iar pensionarii au aplaudat venirea edilului. Degajat şi fără mustrări de conştiinţă că i-a ţinut în soare, Radu Mazăre şi-a făcut apariţia şi, afişând un zâmbet larg, a trecut la baia de mulţime şi pupăturile de rigoare. Nimeni din cei prezenţi în curtea instituţiei n-a fost omis, nici angajatele căminului adunate ciorchine la intrarea în instituţie să-l vadă pe primar. Pentru a le dovedi că înţelege perioada dificilă prin care trec cei asistaţi, Mazăre şi-a început speach-ul cu câteva urări: „Sănătate şi să dea Dumnezeu ca bătrâneţea pe care o trăiţi să fie cât mai uşoară!". Şi pentru a-i asigura de grija sa permanentă faţă de persoanele de vârsta a treia, edilul a adăugat: „Indiferent de ce criză va fi, de cât de puţini bani vor fi, ultimul lucru la care voi umbla va fi sprijinul şi ajutorul pe care-l dau şi merită să-l primească cei în vârstă".

Instruirea preliminară

Înainte de a le spune pensionarilor motivul ce l-a adus în mijlocul lor, Radu Mazăre a avut parte de un scurt instructaj făcut de subordonaţii săi, Ion Marica - director Direcţia Tehnic, Achiziţii şi Ani Merlă - Direcţia Programe şi Dezvoltare. Ambii i-au explicat care sunt etapele de derulare ale proiectului, lucrările incluse şi valoarea acestora. Aşadar, cu temele făcute, edilul a anunţat că primii bani primiţi de municipalitate de la UE, „care ne-a adus şi lucruri bune, dar şi multe constrângeri şi lucruri cu care nu eram obişnuiţi", au ca destinaţie refacerea căminului. În funcţie de ceea ce-i şoptea Merlă, Mazăre a anunţat că, în prima etapă, se vor reface exteriorul imobilului, grupurile sanitare şi „hidranţii pentru incendii", iar în etapa a II-a se vor finaliza camerele, cantina, bucătăria, iar în ultima fază se va lucra la curtea interioară, pe care vor să o transforme „într-un parc... o frumuseţe", şi la spaţiile administrative.

Anunţul fiind făcut, primarul Constanţei a făcut un tur prin câteva camere de la parterul căminului, prin cantină şi bucătărie. Astfel, misiunea sa a luat sfârşit, nu înainte de a le ura bătrânilor: „Să ajungeţi să o depăşiţi pe veterana de 97 de ani, care se întreţine cu colega mai mică de 95 de ani, şi să aveţi sănătate!". De asemenea, Radu Mazăre a mulţumit pentru florile primite şi cadoul oferit, constând într-o iconiţă pe care şi-a pus-o în buzunarul de la piept.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii