Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:08 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine i-a luat locul lui Dragnea în sediul PSD Constanţa? Dăncilă, pact cu românii!

ro

27 Sep, 2019 17:13 2477 Marime text
Preşedintele PSD Constanţa, Felix Stroe, şi purtătorul de cuvânt al organizaţiei judeţene, deputatul Radu Babuş, au prezentat, într-o conferinţă de presă, „Pactul naţional pentru bunăstarea românilor”, un document electoral cu care PSD vrea să câştige alegerile prezidenţiale.
 
Pactul are cinci direcţii: creşterea pensiilor, creşterea salariilor, susţinerea micilor companii, protejarea activităţilor independente şi sprijinirea tinerilor antreprenori. PSD are şi un program dedicat tinerilor, prin intermediul căruia social-democraţii se angajează să „lupte pentru fiecare tânăr” prin oferirea de credite fără dobândă pentru tinerii între 16-26 ani, transport gratuit cu trenul pentru studenţi, burse mai mari, continuarea programelor „StartUp Nation” şi „O familie, o casă”. Aceste „documente”, programatice împreună cu un ziar de campanie, vor fi distribuite în următoarea perioadă în tot judeţul, astfel încât electoratul să se familiarizeze cu oferta PSD.
 
Preşedintele PSD Constanţa, Felix Stroe, a afirmat că în acest moment singurul candidat care are un program şi o viziune pentru România este Viorica Dăncilă, candidatul partidului pentru prezidenţiale.

Acest lucru s-a văzut, a adăugat acesta, şi din numărul mare de semnături, cel mai mare din ţară, pe care organizaţia de la Constanţa l-a strâns pentru susţinerea candidaturii lui Dăncilă, nu mai puţin de 112.000 de semnături. „Ne propunem să fim undeva în top 3 după numărul de voturi pentru candidatul PSD la alegerile prezidenţiale”, a adăugat preşedintele organizaţiei judeţene.
 
Felix Stroe are şi o propunere care, cu siguranţă, unora dintre dumneavoastră le vor răscoli amintirile din şcoală, întreprindere, fabrică, uzină etc. Generic vorbind, propunerea poate fi încadrată la capitolul „cultură instituţională”: „Portretul şefului statului, alături de stema şi steagul României, să îşi găsească locul în fiecare unitate de învăţământ sau instituţie publică”, concluzionează şeful PSD Constanţa.
 
Până când propunerea sa va deveni realitate, Stroe se consolează cu portretul Vioricăi Dăncilă, care l-a înlocuit pe cel al fostului lider PSD, Liviu Dragnea, la loc de cinste, pe peretele dinspre răsărit al sediului PSD Constanţa.
 
„Daţi-ne voie ca la sediul PSD să afişăm portretul doamnei Dăncilă şi al oricărui preşedinte al partidului care va fi desemnat statutar de  congresul PSD. Aşa ar fi normal, nu este o dovadă de obedienţă”, a adăugat Stroe.
 
Fie, vă dăm, dar până în noiembrie!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii