Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:36 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Valentin Leaută a cerut reabilitarea judecătorească. Ce a decis Tribunalul Constanța

ro

17 Aug, 2018 00:00 2111 Marime text
Judecătorii din cadrul Tribunalului Constanța au respins cererea de reabilitare judecătorească formulată de Valentin Leaută, cu privire la condamnarea de 12 ani închisoare, ca nefondată. Pedeapsa a fost aplicată prin s.p. nr. 150/19.03.2008 a Tribunalului Constanța,  rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1052/24.03.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, așa cum a fost redusă prin sentința penală nr.79/7.02.2014 pronunțată de Tribunalul Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 12/P/17.02.2014 a Curții de Apel Constanța.

Decizia nu este definitivă.

Așa cum arătam și în edițiile anterioare, Valentin Leaută a fost încarcerat pe 14 mai 2009 în Penitenciarul de Maximă Siguranță Poarta Albă, în vederea executării sentinței de 12 ani de detenție, la care a fost osândit de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru înșelăciune.
 
Anchetatorii au susținut că, în iunie 2001, Valentin Leaută, în calitate de administrator al SC Dominus Rei SRL Constanța, s-a deplasat la sediul Companiei Industriale Grivița SA București, „unde a încheiat contractul nr. 4016/2001, având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui număr de zece autobuze Grivbus 71, destinate transportului interurban de persoane, contract ce a fost ulterior modificat prin actele adiționale nr. 1 și 2“.
 
Autobuzele respective trebuiau să fie livrate în 120 de zile de la data semnării contractului și a achitării avansului de 25% din valoarea totală de 295.000 de dolari, fără TVA, prețul unui autobuz fiind în sumă de 29.500 de dolari, fără TVA.
 
Procurorii spun că Leaută ar fi indus în eroare Compania Industrială Grivița SA București, dat fiind că, „la data de 25 februarie 2002, a emis opt bilete la ordin inapte să producă efecte juridice din cauza lipsei de mandat a semnatarului, cauzând astfel părții vătămate un prejudiciu total în valoare de 6.722.534.145 ROL“.
 
Astfel, procurorii l-au trimis în judecată pe Valentin Leaută, apreciind că această faptă ar exista și că ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. În anul 2014, odată cu modificarea legii penale, afaceristul Valentin Leaută a fost eliberat definitiv din penitenciar, după ispășirea a cinci ani de pedeapsă.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii