Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:51 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șapte ani și patru luni, în primă instanță Curte de Apel Constanța îi dă emoții lui Strutinsky. Judecătorii au amânat pronunțarea în dosarul său

ro

03 Jun, 2020 00:00 2668 Marime text
  • Verdictul a fost amânat pentru a patra oară.
  • Decizia Curții de Apel Constanța va fi una definitivă.
Emoții pentru afaceristul constănțean Sorin Strutinsky. Pronunțarea Curții de Apel Constanța în dosarul în care a luat în primă instanță șapte ani și patru luni de închisoare se lasă așteptată.
Stabilită pentru data de ieri, pronunțarea a fost amânată pentru data de mâine, 4 iunie. Completul care urmează să dea soluția în apel este format din magistrații Adriana Ispas și Ciprian Coadă. Nu este de trecut cu vederea faptul că, inițial, pronunțarea unei soluții în cauză urma să aibă loc pe data de 15 mai, verdictul fiind apoi amânat pentru data de 22 mai, pe 2 iunie, iar acum, pentru data de joi, 4 iunie 2020. De asemenea, este de menționat faptul că, indiferent de soluția pronunțată de instanță, aceasta va fi definitivă.

Deferit instanței de Secția de combatere a corupției


În acest dosar, afaceristul Sorin Gabriel Strutinsky, apropiat al fostului primar Radu Mazăre și al fostului președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție din cadrul Secției de combatere a corupției. Acuzațiile pentru care a fost judecat omul de afaceri sunt de pentru patru infracțiuni de trafic de influență, dintre care una în formă continuată, instigare la săvârșirea a două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, și instigare la săvârșirea a două infracțiuni de spălare a banilor, în formă continuată.
Așa cum am precizat anterior, în primă instanță, Sorin Strutinsky a luat șapte ani și patru luni de închisoare.

Acuzațiile din rechizitoriu


În actul de acuzare, procurorii au reținut, printre altele, că „în cursul anului 2009, inculpatul Strutinsky Gabriel Sorin a pretins de la un denunțător o sumă de bani reprezentând un procentaj de 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către societatea comercială reprezentată de denunțător, în baza a trei contracte încheiate cu DADL (Direcția Apelor Dobrogea Litoral)“.
 
Anchetatorii au mai arătat că „în schimbul sumelor de bani pretinse, Strutinsky Gabriel Sorin, prevalându-se de influența exercitată asupra funcționarilor DADL și asupra Ministrului Mediului de la acea vreme, a promis că îi va determina să respecte obligațiile contractuale asumate, referitoare la plata prețului către societatea comercială respectivă. Ulterior, în baza pretinderii inițiale, în perioada 2009 - 2012, Strutinsky Gabriel Sorin a primit de la denunțător suma totală de 1.286.958,17 lei, banii fiind virați din conturile bancare ale societății reprezentate de denunțător, în conturile bancare ale societăților comerciale indicate de suspect, respectiv SC New Home Construct SA, SC Mehmetoglu SRL, SC Nefermin SRL, SC Panel Building System SRL și SC Cds Project SRL“.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Serviciului Român de Informații.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, într-un alt dosar, omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky a fost condamnat în primă instanță la șapte ani și zece luni de închisoare, decizia nefiind una definitivă.

Citește și:

Pronunțarea din dosarul omului de afaceri Sorin Strutinsky, amânată
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii