Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:07 04 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legături cu Sorin Strutinsky Tutun și Ziare Ardeal SRL a intrat în insolvență. Datorii de circa cinci milioane de lei și facturi neachitate către un partener (DOCUMENT)

ro

02 Jun, 2025 17:00 909 Marime text
Chioșc deținut de Tutun și Ziare Ardeal SRL. Foto: ZIUA de Constanța
 
  • Conform termene.ro, platformă consultată luni, 2 iunie 2025, Tutun și Ziare Ardeal SRL avea în 2023 datorii egale cu 4.879.967 lei
  • Reamintim că la data de 27 ianuarie 2025, la Tribunalul Constanța a fost înregistrat dosarul 362/118/2025, în care Etalon Distribution SRL a cerut insolvența Tutun și Ziare Ardeal SRL
  • După două amânări de pronunțare în ședințele din 1 aprilie, respectiv 15 aprilie a.c., Tribunalul a admis cererea creditorului la termenul din 29 aprilie a.c.
 
Dovîncescu IPURL, administratorul judiciar al Tutun și Ziare Ardeal SRL, anunță odată cu intrarea în insolvență a firmei următoarele termene, conform Sentinței civile 459/29.04.2025:
  • 6.06.2025 termen înregistrare creanţe
  • 16.06.2025 depunere tabel preliminar
  • 7.07.2025 depunere tabel definitive
  • 20.06.2025 adunarea creditorilor ora 11.00 la sediul ales al administratorului judiciar din str. Avram Iancu nr. 11-13 parter spații comerciale, Constanța
  • 2.09.2025 F14 termen de judecată
 
Termenul de depunere a opoziţiilor la hotărârea de deschidere a procedurii este de 10 zile.
 
Anunțul a fost publicat în SEAP la data de 28 mai 2025.
 
Etalon Distribution SRL a cerut insolvența Tutun și Ziare Ardeal SRL la Tribunalul Constanța
 
Reamintim că la data de 27 ianuarie 2025, la Tribunalul Constanța a fost înregistrat dosarul 362/118/2025, în care Etalon Distribution SRL a cerut insolvența Tutun și Ziare Ardeal SRL.
 
După două amânări de pronunțare în ședințele din 1 aprilie, respectiv 15 aprilie a.c., Tribunalul a admis cererea creditorului la termenul din 29 aprilie a.c.
 
„Solutia pe scurt: H O T Ă R Â R E Admite cererea formulată de creditorul ETALON DISTRIBUTION S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea TUTUN SI ZIARE ARDEAL S.R.L.. În temeiul art. 72 alin. 6 din Legea privind procedura insolven?ei nr. 85/2014, Dispune deschiderea procedurii generale a insolven?ei fa?ă de debitoarea TUTUN SI ZIARE ARDEAL În temeiul art. 73 şi art. 45 alin. 1 lit. d coroborat cu art. 57 alin. 1 din Legea nr. 85/2014din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Desemnează provizoriu, practicianul în insolven?ă DOVÎCESCU IPURL, în calitate de administrator judiciar, cu un onorariu fix de 10000 lei, exclusiv TVA şi 10 % din fondurile obţinute din valorificarea bunurilor şi recuperarea creanţelor. Administratorul judiciar va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014, precum şi orice alte atribuţii stabilite în sarcina sa de către judecătorul sindic. În temeiul art. 99 alin. 1-3 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune notificarea prevăzută de art. 99-100 din Legea nr. 85/2014 de către administratorul judiciar tuturor creditorilor, debitorului şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi publicarea, pe cheltuiala averii debitoarei, într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. În temeiul art. 74 din Legea nr. 85/2014, Debitoarea este obligată să depună la dosarul cauzei, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii insolvenţei, actele şi informaţiile prevăzute de art. 67 alin. 1 şi/sau art. 74 din Legea nr. 85/2014. În conformitate cu art. 85 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, Deschiderea procedurii ridică debitoarei dreptul de administrare constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, dacă aceasta nu-şi declară intenţia de reorganizare în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, în condiţiile art. 74. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 06.06.2025. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 16.06.2025. Termenul pentru formularea eventualelor contestaţii este 7 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar, conform art. 111 alin. 2 din Legea nr. 85/2014. Fixează termenul pentru definitivarea tabelului de creanţe la 07.07.2025. Stabileşte data primei şedinţe a adunării creditorilor la data de 20.06.2025, ora 11:00 la sediul administratorului judiciar şi dispune convocarea creditorilor. În baza art. 39 alin. 1-3 din Legea nr. 85/2014: Dispune deschiderea de către debitor a unui cont distinct la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 5 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Plăţile se vor face din contul deschis pe numele averii debitoarei, pe bază de dispoziţii emise de către administratorul judiciar. Toate operaţiunile contabile dispuse asupra acestui cont vor fi evidenţiate în rapoartele întocmite de către administratorul judiciar şi vor fi justificate, prin depunerea la dosar a documentelor de plată şi a extraselor de cont. Fixează termen de judecată la 02.09.2025, ora 09:00, F14. Executorie. Cu apel în 7 zile de la comunicare/publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (art. 43 alin. 2 din Legea nr. 85/2014). Apelul se va depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată azi, 29.04.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Document: Hotărâre intermediară  459/2025  29.04.2025”, se arată în minută.
 
Procesul va continua pe 2 septembrie 2025, data la care instanța a stabilit următorul termen.

 
Parteneriatul dintre Etalon Distribution SRL și Tutun și Ziare Ardeal SRL
 
În Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 10651 din 13 mai 2025 se arată că „între societatea ETALON DISTRIBUTION SRL şi debitoarea TUTUN ŞI ZIARE ARDEAL SRL a intervenit la data de 12.02.2020, Contractul de distribuţie publicaţii nr. 15, în care debitoarea avea calitate de prestator, urmând să efectueze în favoarea beneficiarului ETALON DISTRIBUTION SRL servicii de difuzare de presă către terţe persoane, numai cu acordul scris al Beneficiarului.

În acest scop Beneficiarul punea la dispoziţie Prestatorului publicaţii sau tipărituri ce făceau parte din obiectul contractului, pe care le aviza şi factura în consecinţă în baza recepţionării confirmate de către Beneficiar.
 
Relaţiile comerciale s-au derulat pe parcursul perioadei 2020-2022, timp în care ETALON DISTRIBUTION SRL în calitatea sa de Beneficiar s-a achitat de toate obligaţiile contractuale ce ii reveneau conform contractului agreat de către părţi, aspect confirmat de către Prestatorul TUTUN ŞI ZIARE ARDEAL SRL prin recepţionarea mărfii şi a documentelor Justificative, avize şi facturi.
 

Recunoaşterea debitelor dintre societatea creditoare ETALON DISTRIBUTION SRL şi societatea debitoare TUTUN ŞI ZIARE ARDEAL SRL s-a ratificat pe parcursul relaţiilor comerciale la diferite termene din perioadă, prin efectuarea inventarierii şi confirmarea extraselor de sold. Ultimul extras de sold confirmat între cele două firme este datat 2024, prilej cu care debitorul a recunoscut la plata întreaga sumă datorată de 112.475,09 lei.
 
Soldul datorat reprezentând creanţa ETALON DISTRIBUTION SRL este compus din facturi neachitate aferente perioadei 2020-2022 şi preluare datorie, astfel cum reiese din extrasul de cont confirmat în 2024, dată de la care asupra valorii înregistrate nu au mai apărut modificări.
 
Întrucât societatea TUTUN ŞI ZIARE ARDEAL SRL nu a înţeles să achite integral preţul facturilor emise şi recepţionate, deşi ele au fost emise cu respectarea condiţiilor convenite prin contract, coroborat cu faptul ca societatea ETALON DISTRIBUTION SRL şi-a îndeplinit integral obligaţiile asumate prin contract, le-a executat cu seriozitate şi profesionalism, în condiţiile legii şi a clauzelor contractuale asumate, consideră că nu se poate aprecia decât că a înţeles să respecte întocmai contractul semnat şi că soldul datorat de către societatea debitoare este pe deplin justificat.
 
Apreciază că sunt în prezenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile şi totodată, apreciem că sunt întrunite în mod cumulativ condiţiile stabilite de legiuitor, în sensul că prin prezenta cerere solicită deschiderea procedurii de insolvenţă în forma simplificată împotriva debitoarei din motivul fondat de neplată a facturilor fiscale emise în temeiul contractului comercial încheiat între părţi.”
 
Suveica Tutun și Ziare
 
Tutun și Ziare Ardeal SRL face parte din grupul Tutun și Ziare, alături de societățile: Tutun și Ziare SRL (1997) Constanța, Tutun și Ziare SRL (2005) Iași, Tutun și Ziare Bacău SRL (2009), Tutun și Ziare Neamț SRL (2009), Tutun și Ziare Botoșani SRL (2009) și Tutun și Ziare Retail SRL (2005) Constanța.
 
Firmele care administrau rețeaua de chioșcuri prin care erau distribuite ziarele erau controlate de Strutinsky Gabriel Sorin care deținea calitatea de asociat majoritar și funcționa în județele Constanța, Iași, Bacău , Neamț , Botoșani și Cluj.

Societatea Tutun și Ziare SRL (1997) Constanța , fostă Senzitive Company 97 SRL, a fost înființată de Strutinsky Adriana care a cesionat capitalul social SC Conpress Group SRL (1993) Constanța și administrarea către Strutinsky Gabriel Sorin (mof. 0211/2005).
 
Societatea Tutun și Ziare SRL (2005) Iași, la o lună de la înființare, era reprezentată de asociat unic  Strutinsky Gabriel Sorin și administrator Sobolevschi Bruno din Piatra Neamț.
 
Societățile Tutun și Ziare Bacău SRL, Tutun și Ziare Neamț SRL și Tutun și Ziare Botoșani SRL s-au înființat în 2009 cu asociat majoritar 95 % Strutinsky Gabriel Sorin și 5% societatea Tutun și Ziare SRL (2005) Iași, cu același obiect de activitate comerț cu ziare și alte produse.
 
Despre Tutun și Ziare Ardeal SRL
 
Societatea are sediul social pe strada Ion Roată nr. 3 din Constanța (zona Brick), a fost înființată în anul 2011 de asociații Tutun și Ziare SRL Iași și A & G Expert Consulting SRL București, (actuala Blue Expert Marketing SRL cu sediul în Voluntari, județul Ilfov) cu obiect de activitate „comerț cu ridicata nespecializat”. Administrator a fost numit Gorcea Cătălin Octavian. (M. Of. 587/17.02.2012).
 
În ultimii 11 ani, Tutun și Ziare Ardeal SRL a avut pierderi pe linie și datorii din anul 2023 se ridică la peste 4,8 milioane lei. De asemenea, a înregistrat o cifră de afaceri negativă de 1.691 lei.
 
Firmele în care mai apare Sorin Strutinsky
 
Conform RECOM, Gabriel Sorin Strutinsky apare și în: Tipoland SRL (radiată), Hot Slot Management SRL, Relax Bicaz SRL, Energy Power Service SRL (radiată), KLD Services SRL, Concordia Press SA (radiată), Sorygab Press SRL (radiată), Mira Press SRL (radiată), Grim Press (radiată), Mediapress Investment SRL (radiată), Tutun și Ziare Retail SRL, Xenoti SRL, Ideea Contrast SRL, Roca Oil SRL, Conpress Group SRL, Tutun și Ziarel bacău SRL (radiată), Tutun și Ziare Neamț SRL (radiată), Tutun și Ziare SRL (Constanța – faliment), M&D Farers Invest SRL (radiată), Efimeris Serivces SRL, Telegraf Advertising SRL (faliment), Sigma Trading SA, TE- Press SRL (radiată), Beton Express SRL, Conpress Holding SRL, Gesira Tur SRL, North Bridge Energies SRL, Concpress Advertising SRL (radiată), Soti Cable Neptun SRL, A.B.C. Press SRL (radiată), Difpres SRL (radiată), Pan Argeș Press SRL (radiată), Tutun și Ziare Botoșani SRL (radiată).
 
Despre Etalon Distribution SRL
 
Conform termene.ro, Etalon Distribution SRL are sediul social pe strada Avram Iancu nr. 11-13 din Constanța, activează în comerțul cu ridicata nespecializat și a fost fondată în anul 2020.
 
Firma are un punct de lucru în București, sectorul 1.
 
Asociatul și administratorul societății este Răzvan Ninel Septilici. Datele din RECOM arată că el mai este asociat în Yan Press Consulting SRL (radiată).
 
Etalon Distribution SRL a avut în 2023 o pierdere de peste 230.000 lei, o cifră de afaceri de peste 22,8 milioane lei și 25 de angajați. Nivelul datoriilor a fost de 1.525.251 lei.
 
Etalon Distribution SRL nu are contracte publice câștigate, după cum se arată pe termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

De asemenea, pentru redactarea acesui articol au fost folosite și infromații de pe termene.ro. 
 
Citește și:
Se cere insolvența Tutun și Ziare Ardeal SRL, firmă din portofoliul lui Sorin Strutinsky 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii