Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:47 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul Județean Constanța a pierdut procesul cu Administrația Fondului de Mediu. Mai are o șansă la Curtea de Apel!

ro

22 Jun, 2020 00:00 1436 Marime text
  • Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța, prin președinte se judecă cu Administrația Fondului de Mediu
  • Administrația județeană a pierdut și la Judecătorie și la Tribunal și acum s-a adresat Curții de Apel Constanța

Dosarul în care județul Constanța și Consiliul Județean Constanța, prin președinte se judecă cu Administrația Fondului de Mediu a ajuns pe rolul Curții de Apel Constanța.
După un parcurs de mai bine de un an, autoritățile județene au pierdut pe linie și la Judecătorie și la Tribunal în dosarul nr. 9560/212/2019 și au declarat recurs. Este vorba despre o acțiune în răspundere delictuală – pretenții. Pe 25.07.2019, magistrații de la Judecătoria Constanța, secția civilă au respins cererea de chemare în judecată depusă de CJC. Iată soluția pe scurt: “Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţi ca neîntemeiată. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 25.07.2019, hotărâre  8681/2019  25.07.2019”.
CJC a declarat recurs iar pe 17.12.2019 și magistrații de la Tribunalul Constanța, secția civilă l-au respins ca nefondat prin hotărârea  nr. 2179/2019.
În apelul înregistrat pe rolul Curții de Apel pe 19 iunie a.c., magistrații nu au fixat un termen de judecată.

Vă reamintim, CJC, împreună cu Administrația Fondului de Mediu și primăriile Chirnogeni și Hârșova au derulat proiectul „Reconstrucție ecologică și împădurirea terenurilor degradate ori improprii folosințelor agricole, aflate în perimetrul de ameliorare a orașului Hârșova, județul Constanța - 185,58ha și a comunei Chirnogeni - Chirnogeni–Plopeni, județul Constanța -68,22ha”, proiect finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu, "Programul de imbunatatire a calitatii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate" în valoare de 6.495.792 lei - din care contribuție UAT Hârșova 20% și UAT Chirnogeni 12%.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii