Al treilea sechestru pe nava Sea Moon Interese locale și o „ștafetă” a firmelor din Năvodari și Agigea
Al treilea sechestru pe nava Sea Moon: Interese locale și o „ștafetă” a firmelor din Năvodari și Agigea
22 Apr, 2026 14:16
ZIUA de Constanta
278
Marime text
278
Marime text

Portul Midia rămâne sub asediu juridic total. Dacă ieri relatam despre gigantul Arte Bunkering FZCO care a blocat nava Sea Moon la cheu, actualizarea datelor de pe portalul instanțelor de judecată dezvăluie o ofensivă locală fără precedent: nava Sea Moon a primit, în ultimele 24 de ore, nu unul, ci încă două sechestre suplimentare. După ce soluția de admitere pentru Multimodal Projects SRL (2024) a devenit publică, astăzi o a treia entitate, Terrasecure Projects SRL (2025), a obținut la rândul ei blocarea navei la cheu.Societatea a fost înființată recent, pe 5 iunie 2025, și este reprezentată de Dumitrache Alina Georgiana.
Conflictul maritim din jurul navei Sea Moon (IMO 9647344) capătă proporții prin multiplicarea acțiunilor în instanță. Tribunalul Constanța a admis astăzi cererile formulate de un al treilea jucător, Terrasecure Projects SRL (2025), prin dosarele 2230/118/2026 (Ordonanță președințială - reținere navă) și 2229/118/2026 (Sechestru asigurător). Această nouă ofensivă juridică sigilează definitiv blocajul asupra navei sub pavilion Nicaragua, reținută fizic în Portul Midia.
Înființată în urmă cu mai puțin de un an, pe 5 iunie 2025, firma Terrasecure Projects SRL reprezentată de Dumitrache Alina Georgiana funcționează într-un punct strategic din Agigea (Str. Albatrosului nr. 2) și are ca obiect de activitate servicii anexe transportului pe apă. Deocamdată societatea nu figurează încă în evidențele publice cu bilanțul depus pentru anul fiscal 2025 (având în vedere data recentă a înființării), dar a reușit deja performanța de a bloca un gigant maritim.
În spatele acestor acțiuni în instanță se conturează o rețea de conexiuni și o cronologie a înființării firmelor care ridică întrebări asupra modului în care interesele locale se coordonează în Portul Midia.
Iunie 2025 Cronologia unei „rocade” de afaceri: Dumitrache R.D. conexiunea cu afacera Multimodal Projects SRL
Documentarea activității firmelor implicate scoate la iveală o succesiune de evenimente care depășește sfera simplelor coincidențe. Într-un interval de doar 48 de ore, structura de afaceri din jurul porturilor Constanța și Midia s-a reconfigurat strategic, marcând ieșirea din scenă a unui pion principal și apariția unei noi entități.
2 iunie 2025: Retragerea în bloc a lui Dumitrache Răzvan Daniel.
Acesta s-a retras oficial din calitatea de asociat și administrator din toate firmele ,cu activități anexe transporturilor pe apă, în care activa alături de nucleul dur al grupului.
Dumitrache Răzvan Daniel a fost asociat fondator în Multimodal Projects SRL (2024)(Năvodari), alături de Iordăchescu Dorin, Vlase Dan Gabriel și Ispas Carmen. Totodată, acesta deținea calitatea de asociat în Star Survey SRL (2024) și CDR Port Services SRL (2024) (pe vremea când aceasta din urmă funcționa în Agigea, Str. Albatrosului nr. 2, Lot 2), fiind partener cu Iordăchescu Dorin și Petro Cristina. În ultimele două firme locul său a fost luat de Vlase Dan Gabriel.
4 iunie 2025: Înființarea firmei Terrasecure Projects SRL.
La doar două zile distanță de la retragerea menționată, este înregistrată cererea de înființare pentru Terrasecure Projects SRL cu aceeași activitate declarată anexe transporturilor pe apă. Fondator și administrator este Dumitrache Alina Georgiana și sediul social este în Agigea str. Albatrosului nr. 2, Lot2.
Ofensiva Multimodal Projects SRL (2024): Frontul din Năvodari
Ceea ce ieri părea a fi doar o intenție a firmei din Năvodari, astăzi este o certitudine juridică confirmată. Deși soluția nu fusese afișată inițial, portalul instanțelor confirmă acum că în dosarul 2221/118/2026, magistrații au admis cererea de ordonanță președințială formulată de Multimodal Projects SRL (2024) încă de pe data de 20.04.2026.
Astfel, firma unde regăsim foștii parteneri de afaceri ai lui Dumitrache (Iordăchescu, Vlase și Ispas) a fost, de fapt, primul creditor local care a obținut reținerea navei, pregătind terenul pentru dosarul de sechestru asigurător 2220/118/2026, cu termen pe 27.04.2026.
Sediul din Agigea – Punctul de legătură
Un detaliu tehnic crucial este „ștafeta” sediilor sociale. Terrasecure Projects SRL și-a stabilit sediul social în Agigea, Str. Albatrosului nr. 2, Lot 2, ocupând exact locația unde a activat anterior CDR Port Services SRL (în perioada în care Dumitrache Răzvan Daniel era asociat), înainte ca aceasta din urmă să fie mutată oficial la domiciliul administratorei Petro Cristina. Preluarea aceluiași punct strategic de către Dumitrache Alina Georgiana, imediat după ieșirea lui Răzvan Daniel din vechile structuri, indică o continuitate a intereselor logistice sub o nouă identitate juridică.
Situația juridică la zi: Trei creditori pentru nava Sea Moon
Nava Sea Moon este în prezent vizată de un triplu baraj juridic, reținerile fiind obținute succesiv de:
- Arte Bunkering FZCO (Dubai) – primul creditor (reținere admisă pe 20.04.2026).
- Dosar 2219/118/2026 Ordonanță președențială reținere navă Soluție 20.04.2026 „Solutia pe scurt: H O T Ă R Â R E Admite cererea de emitere ordonanţă preşedinţială – reţinere navă, formulată de reclamanta – creditoare ARTE BUNKERING FZCO (fosta ARTE BUNKERING DMCC), în contradictoriu cu pârâta - debitoare OCEAN SOUL SHIPPING & TRADING INC. Dispune reţinerea în Portul Midia a navei ,, SEA MOON “, sub pavilion ,, Nicaragua ”, identificată prin nr. IMO 9647344, al cărui armator este OCEAN SOUL SHIPPING & TRADING INC, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 2217/118/2026, având ca obiect instituirea sechestrului asigurător asupra aceleiaşi nave. Executorie. Cu drept de apel, în termen de 5 de zile, de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa – Secţia a II-a Civilă, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 20.04.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.
- Dosar 2217/118/2026 Termen 5.05.2026
- Multimodal Projects SRL (Năvodari) – al doilea creditor (reținere admisă pe 20.04.2026, soluție publicată ulterior).
- Dosar 2220/118/2026 Termen 27.04.2026
- Dosar 2221/118/2026 Ordonanță președențială reținere navă Soluție 20.04.2026 Solutia pe scurt: HOT. Admite cererea. Dispune reţinerea navei „SEA MOON”, pavilion Nicaragua, identificata cu nr. IMO 9647344, în Portul Midia, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 2220/118/2026, având ca obiect instituirea sechestrului asigurător asupra aceleiaşi nave. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa – Sec?ia a II-a Civilă. Pronunţată astăzi 20.04.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
- Terrasecure Projects SRL (Agigea) – al treilea creditor (reținere admisă pe 21.04.2026).
- Dosar 2229/118/2026 Termen 5.05.2026
- Dosar 2230/118/2026 Ordonanță președențială reținere navă Soluție 21.04.2026 Solutia pe scurt: H O T Ă R Â R E Admite cererea de emitere ordonanţă preşedinţială – reţinere navă, formulată de reclamanta – creditoare TERRASECURE PROJECTS SRL, în contradictoriu cu pârâtele OCEAN SOUL SHIPPING &TRADING INC, în calitate proprietar al a navei ?i AVERINDIA LLC FZ, în calitate de operator nautic al navei ?i cu posesia gestiunii nautice a navei. Dispune reţinerea în Portul Midia a navei ,, SEA MOON “, sub pavilion ,, Nicaragua ”, identificată prin nr. IMO 9647344, al cărui armator este OCEAN SOUL SHIPPING & TRADING INC, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 2229/118/2026, având ca obiect instituirea sechestrului asigurător asupra aceleiaşi nave. Obligă pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată – taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel, în termen de 5 de zile, de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa – Secţia a II-a Civilă, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 21.04.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Multiplicarea creditorilor și sincronizarea perfectă a înființării firmelor sugerează o strategie de protejare a creanțelor prin vehicule juridice multiple. În timp ce nava rămâne ancorată la mal cu viteză zero, bătălia se mută în sălile de judecată, unde miza este cine va avea prioritate asupra activelor proprietarului Ocean Soul Shipping & Trading Inc.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


