Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:41 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preotul militar Alexandru Moroianu, ctitorul Bisericii „Sfinţii Împăraţi - I“ din Constanţa - galerie foto

ro

17 Mar, 2018 00:00 5653 Marime text
Printre preoţii militari români care au fost mobilizaţi în Primul Război Mondial s-a numărat şi preotul Alexandru Moroianu, ctitorul actualei Biserici „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - I“ din zona Casei de Cultură din Constanţa. În momentul plecării pe front, părintele Moroianu slujea în parohia Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa, parohie în care s-a întors după război şi unde a mai păstorit până în anul 1927.
 
Preotul Constantin Nazarie, protopopul preoţilor militari din Primul Război Mondial, ne prezintă în lucrarea sa „Activitatea preoţilor din armată în Campania din 1916-1918“ o mărturie a generalului Constantin Scărişoreanu despre preotul Alexandru Moroianu. Acesta îl caracteriza astfel:
Preotul A. Moroianu, de la Brigada a 2-a Călăraşi, îndeplineşte neîncetat de la intrarea în război, cu multă pricepere, serviciul de susţinător sufletesc, iar prin predicile sale dă adevărat curaj oamenilor. Este un ajutor sufletesc, bine evidenţiat, iubit de trupă şi de ofiţeri, iubire pe care a ştiut să şi-o atragă prin modestia sa“.
 
Părintele Moroianu a fost înaintat la gradul de comandant asimilat pe data de 1 ianuarie 1918, fiind decorat la sfârşitul războiului cu „Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918“. Printre alte distincţii pe care vrednicul preot le-a mai primit se numără „Coroana României“ cu spade şi „Steaua României”.
 

Preotul Alexandru Moroianu

 
Părintele Alexandru (Alexe) Moroianu s-a născut pe 30 noiembrie 1876, în comuna Casimcea, judeţul Tulcea. În anul 1906 a absolvit Facultatea de Teologie din Bucureşti. După ce s-a căsătorit cu Maria Popa, în februarie 1907, a fost hirotonit preot în ziua de 15 aprilie 1907, pe seama parohiei Ciobanu, judeţul Constanţa. A mai slujit la parohiile Niculiţel, judeţul Tulcea (1908-1912), Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa (1912-1927), şi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - I“ din Constanţa (1927-1946, unde a ctitorit actuala biserică).
 
A murit în ziua de 28 august 1956 şi este înmormântat în Cimitirul Central din Constanţa.
 

Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - I“ din Constanţa

 
Planuri pentru construirea unei biserici în actuala zonă a Casei de Cultură din Constanţa au existat încă din anul 1915, când preotul Nicolae Paveliu a obţinut de la Bucureşti hotărârea pentru înfiinţarea unei parohii în Constanţa, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“. Venind Primul Război Mondial, preocupările pentru ridicarea acestei biserici au încetat. Abia în anul 1934 preotul Alexandru Moroianu a luat iniţiativa de a duce la bun sfârşit proiectul început cu 20 de ani în urmă. Primind tot concursul din partea lui Horia Georgescu, primarul de atunci al Constanţei, părintele Moroianu a pus piatra de temelie a bisericii pe 12 septembrie 1934. Lucrările au fost finalizate în anul 1937, când, pe data de 17 octombrie, biserica a fost sfinţită de Miron Cristea, patriarhul României, împreună cu alţi doi ierarhi: Gherontie Nicolau, episcopul Constanţei, şi Galaction Cordun, arhiereu-vicar patriarhal.
 
Pisania lăcaşului spune că „această sfântă biserică, cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, s-a zidit (...) de către enoriaşi şi autorităţile locale, paroh fiind pr. Al. Moroianu“. Cu acest prilej, patriarhul Miron Cristea a emis un document prin care primarul Horia Grigorescu era recunoscut ctitor al acestei biserici, o biserică măreaţă şi elegantă, zidită din piatră şi cărămizi şi acoperită cu tablă din aramă. Impunătoarea construcţie, cu pronaos, naos, altar şi abside, s-a realizat după planurile arhitectului-şef al Patriarhiei, Dumitru Ionescu-Berechet.
 
Bibliografie:
 
Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Dosar preot Alexandru Moroianu
 
Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Registru Inventar Parohia „Sfinţii Împăraţi“ din Constanţa
 
Arhiva familiei Cociaşu Adrian, nepotul preotului Alexandru Moroianu
 
Eparhia Constanţei, 10 ani de autonomie bisericească, Constanţa, 1936
 
Nazarie, Constantin (preot), Activitatea preoţilor din armată în Campania din 1916-1918, Bucureşti, 1920
 
Sursa foto: Ionuţ Druche
 
Despre Ionuţ Druche
 
Ionuţ Druche s-a născut pe 16.12.1982 în Constanţa. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din Constanţa, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. Din anul 2007 lucrează în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, iar în prezent ocupă postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului. Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.
 
Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de Constanţa Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, despre istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea
 
Interviu online cu Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“ „Ca un detectiv, am căutat zeci de familii ale vechilor preoţi dobrogeni“
 
Preotul militar Ioan Roşculeţ, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ din Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii