Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:38 19 03 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parabola Întoarcerii Fiului Risipitor

ro

24 Feb, 2019 01:02 1589 Marime text
 Astăzi Biserica printr-o pildă folositoare ne povesteşte ce s-a întâmplat cu cei doi fii ai unui Tată, care doreşte ca lumea să aibă Viaţă veşnică.
Când nimeni nu se aştepta cel mai tânăr dintre ei cu îndrăzneală, îi cere Părintelui averea ce i se cuvenea.
Deşi nu era vremea, cu tupeul unui răzvrătit acesta vrea dreptul de moştenitor, iar Tatăl se ţine de Cuvânt şi împarte în mod egal darurile Sale.
Ca Atotştiutor, deşi îi ştia intenţiile s-a conformat, şi îi lasă voinţa slobodă  fiindcă nu-şi calcă Făgăduinţele.
În mintea lui se urzise planul plecării, aşa că nu după mult timp şi-a luat tot ce-i aparţinea şi a ,,plecat într-o ţară îndepărtată”.
Hotărârea era definitivă, pentru că răul se încuibase, iar din copil bun devine neascultător şi risipitor.



Nimeni nu-l înţelegea, aşa că trântea şi bufnea, dorea adrenalină şi senzaţii tari.
Destinaţia era precisă: de aiurea, departe de casa părintească, să nu mai fie controlat.
Deoarece şi-a propus ,,de toate” a găsit această cale ,,oficială”, să fugă de acasă.
Era convins că pe ,,acolo” n-o să-l ajungă privirea, ruga şi mila părintească. Ce curaj, ce nesocotinţă şi ce obrăznicie ! Considera că averea o să-l ţină la nesfârşit. S-a înşelat amarnic!
N-a înţeles că Dumnezeu nu pactizează cu ,,porcii”, fiindcă cine se opreşte ,,jos” mâncând din troc, nu-şi poate face nici un rost în Cer, iar averea dispare într-o clipire.
A pariat banii pe desfrânare şi a început ,,foamea”.
Cei răutăcioşi îl acuză pe Tatăl, şi-L învinuiesc că i-a lăsat prea multă libertate. Bietul Tată, este vinovat şi de asta!
Degeaba l-a crescut bine, fiindcă protivnicul  văzându-i apucăturile a început să se atingă de el, răzbunându -se pe Stăpân.
Chefuri, desmăţ, distracţii nocturne.
Risipitorul a mizat doar pe o ,,carte”: păcatul. 
Era de aşteptat să se aleagă praful...
Parcă nu se mai făcea ,,ziuă”, deabia mai zărea; era chiciură, pâclă, noroi, miros de cocină, întuneric. A plătit să-şi găsească această slujbă abjectă. Nu mai avea de ales şi acceptă: ,,Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii”.
Duhoare  şi păcate capitale! Voia doar să supravieţuiască şi nu ajungea nici măcar la roşcove.
Un fruct dulceag ca şi păcatul... O situaţie mizerabilă, insuportabilă. ,,Semnase” fără să citească... pactul cu moartea.
A dat traiul de acasă pe aceste plăcerii deşarte. Să-ţi pierzi demnitatea şi să-ţi schimbi titlul de ,,fiu”?
Tinere, cât ai căzut! În loc să priveşti Sus te uiţi la troc.
,,Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea”.
În loc să fii curat, te murdăreşti în cocină... Cine te-a minţit că ,,roşcovele” ţin de foame ? Oare n-ai auzit cum au fost păcăliţi strămoşii tăi, Adam şi Eva?
Ce-a fost şi ce-a ajuns! De ce nu-ţi este dor de lumea normală?
Era în mijlocul prăpastiei, dar simţea că nu mai  poate suporta  asuprirea şi condiţiile. Porcarii şi ceilalţi captivi îl şantajau zilnic, amintindu-i păcatele ruşinoase şi rânjeau la clientul din ,,lumea bună” .
Pusese rămăşag că se vor căzni să nu-l scape.
Păcatele erau mari şi grele iar conştiinţa adormită, puterile sleite. I-a luat minţile şi ajunsese un nimeni, era de-al lor.
Însă complicii uitaseră un amănunt esenţial, Fiul risipitor avea şi Suflet.
,,Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei VI,26).
A fost nu doar un vis urât, ci un coşmar! Doar o secundă a fost îndeajuns;
,,Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame!”
Ştie cine este şi ce trebuie să facă. A găsit imediat şi drumul întoarcerii. Doar iertarea îl mai poate slobozi şi mai rău decât atât nu i se poate întâmpla! Ce să caute un Stăpân într-o cocină, îngerii laolaltă cu porcarii, lumina cu bezna, mireasma cu putoarea?
Iată, un fiu risipitor care se căieşte în al 12-lea ceas:
,,Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.”
Păcătuise împotriva Cerului şi îşi cere iertare, rugându-se: ,, Primeşte- mă ca pe unul din argaţii Tăi”.
Deci mai bine argat decât un ,,pierdut”... O decizie întârziată, dar salvatoare, îndreptar de spovedanie, fior şi întrebări răscolitoare. Voi fi primit oare? S-a ,,trezit” şi simţea iubirea Părintească.
Tatăl a şi ieşit în întâmpinarea lui şi îl aştepta.
În fiecare zi îşi ducea mâna straşină la ochi, privind de pe prispă în zări.
,,Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă...”
Stăpâne, alergi înaintea lui să-l îmbrăţişezi, să-l săruţi şi să-l ierţi? Mulţi nu ar rmai avea putere să facă gestul Tău! Unii te acuză de slăbiciune şi că eşti Bun, doar cu cei păcătoşi.  Doamne,Tu rămâi deasupra timpului, Dreptul Judecător.  Era prea mare bucuria întâlnirii ca să i se reproşeze ceva. Şi dacă îl iubea ce rost mai avea. Viaţa îi aplicase corecţia.
Ospăţul şi bucuria au fost publice şi Cuvintele sfinte au ajuns la noi.
De ce să-l sărbătoreşti pe un risipitor? Arăta jalnic, zdrenţuit şi desculţ.  Îl recunoşteai doar după Chip.
Nu şi-l pierduse de tot. Semăna cu Tatăl şi cu noi cei de Acasă! La poruncă a primit ,,haina lui cea dintâi” ca să poată ieşi în lume şi să meargă la Biserică.
O haină curată ca şi crâşma de la Botez şi încălţăminte nouă ca să nu mai calce pe ,,bălegar”şi să miroasă urât.  I s-a pus inel, ca un nou legământ al înfierii.
Ospăţ şi horă creştinească: ,,câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat (Galateni III, 27).
Când toţi se bucurau deodată apare ceva neprevăzut.
Nimeni nu ar fi bănuit că fratele cel mare este invidios, trist şi plin de reproşuri la atitudinea iertătoare a Tatălui Său. Venea de la câmp obosit de munca cinstită în gospodăria părintească. Auzind cântecele şi petrecerea se apropie, nu intră şi aşteaptă o explicaţie.
,,Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre: ,,dar tatăl lui, ieşind, îl ruga”.
A îndurat Tatăl vorbe grele, pe care nu credea că le va auzi vreodadă din partea  acestuia;
,,Iată, atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat”.
Deşi reproşurile par întemeiate totuşi mânia nu poate fi virtute, chiar dacă ,,tu” zici că ai dreptate.
S-a întregit familia şi nu mai lipseşte nimeni.  Iertarea niciodată nu nedreptăţeşte dreptatea divină. Nu i se face o nedreptate, ci doar i se recunoaşte onoarea.
În această dramă a familiei Tatăl ne învaţă pedagogia iertării şi foloasele ei. Omule, alege-ţi drumul corect şi drept!  Să ştii că poţi pierde Sufletul, Casa Sfântă şi pe Dumnezeu dacă eşti risipitor.
Dacă te-ai supărat pe cei de Acasă întoarce-te, până nu se face întunecime. Ai grijă de tine şi fugi de destrăbălare, pentru că viaţa are Veşnicie!  Cui vrei sa slujeşti? Învaţă, din păţania altora ca să nu pierzi Mântuirea! 
Dacă ai ajuns în lumea fărădelegilor, locuitorii ei şterg urmele ca să nu te mai poţi întoarce niciodată. Hristos este Mântuitorul şi nu ai ce căuta în iad!
Vorbiţi celor de acasă şi lumii despre Parabola Întoarcerii Fiului risipitor, pe care o puteţi citi la Sfântul Evanghelist Luca (Luca XV, 11-32).
,,Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat”. Amin!
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii