Duminica Tuturor Sfinţilor

,,Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa”.(Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel XIII,7)

În prima Duminică după Rusalii se face pomenirea Tuturor Sfinţlor, pentru a arăta că  Pogorârea Sfântul Duh a adus lumii sfinţenia de care avea nevoie.

Şi se dovedeşte pe zi ce trece că această comoară o doreşte omul care a înţeles sensul şi profunzimea aceste vieţii trecătoare. Şi cei care au răspuns chemării şi-au împodobit sufletul cu virtuţi alese, pentru că au crezut în făgăduinţă.

Proorocii,drepţii,mărturisitorii, sfinţii au lăsat bogăţiile, plăcerile lumii şi au ales ,,Calea, Adevărul şi Viaţa.

”Dacă Evanghelia nu s-ar fi propovăduit omul nu se mai putea niciodată îmbrăca în sfinţenie,ca la începuturi. Azi e o Duminică închinată întregii Împărăţii a lui Dumnezeu, în care Puterile cerești și toți Sfinții sunt la un loc.

,,Căci aceasta este voia lui Dumnezeu, sfinţirea noastră“. (I Tesaloniceni 4,3)

Harul a adus darurile prin care lumea s-a luminat, iar noi avem modele de urmat. Crez şi o dreaptă mărturisire. Să recunoşti că aparţii lui Dumnezeu  nu este numai o găndire religioasă ci ordine firească. Nu este o slăbiciune, ci convingere, că materia fără suflet nu are valoare.

Sfântul trece bariera fizicii, intră într-o altă ordine spirituală, depăşind zările.

Are acces la Împărăţia de Sus şi nu uită niciodată de lumea de jos, de aproapele său.

Mai citește și

Sfânta Treime


În Pateric avem exemple nenumărate prin care faţa trăitorilor care au urmat lui Hristos strălucea ca soarele.
,,Şi toţi au strigat,iar el le-a zis lor; Vedeţi, Domnul a venit şi zice: Aduceţi-mi vasul pustiului: şi îndată şi-a dat duhul. Şi a fost ca un fulger şi toată casa s-a umplut de bună-mireasmă”( viaţa sf. Sisoe).

Aceasta este existenţa veşnică. Împărăţia credinţei creştine este Împărăţia acestui Mare Adevăr, adică Treimea Sfântă, pentru care depun mărturie toţi Sfinţii.

Începând cu apostolul Toma, în asceza lor Sfinţii au pătruns dincolo de naturalul ce-i înconjura, iar la vederea lui Dumnezeu nimeni nu s-a mai putut întoarce la cotidian. Ei sunt rudele noastre împărăteşti, care au ajuns la izvorul Nemuririi.

,,Care prin credinţă, au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor. Au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmaşilor pe fugă; Unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi. Iar alţii au fost chinuiţi, neprimind izbăvirea, ca să dobândească mai bună înviere; Alţii au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare; Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi.  Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului.

Pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea”. (ep.Evrei XI,35-38,40)

Într-o lume dezechilibrată de păcat restaurarea va continua până se va completa cu Sfinţi spaţiul rămas vacant, după căderea aceea. Sfinţii au verificat prin trăire poruncilor, existenţa Raiului şi răsplata întâlnirii cu Dumnezeu.

Nu se putea face mai uşor schimbarea noastră înainte de Apocalipsă, decât pe aceleaşi principii socotite deja virtuţi: credinţa, dragostea şi nădejdea.

Dacă n-ar fi aşa, astăzi n-am mai vedea şi nu am mai auzi de oaze ale sfinţeniei pe care timpul nu le-a acoperit, ci dimpotrivă, le-a dat certificat de autenticitate.

Mai citește și

Pogorârea Sfântului Duh (Cinzecimea sau Rusaliile)

Sfântul Apostol Pavel spune: ,,Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnic, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu”. (ep. Efeseni II.19)

...Lumea credincioasă, dar şi curioasă, devine pelerin şi turist, gustând cu privirea din nostalgia de odinioară a paradisului pierdut.

Despre oameni îmbunătăţiţi am auzit în cultura şi istoria umanităţii, dar calitatea de Sfânt se dă după criterii bine determinate; doar prin trăirea Evangheliei lui Hristos şi urmarea Lui. Dumnezeu i-a ales din mijlocul nostru: robi, împăraţi, plugari, ostaşi, meseriaşi, filozofi, doctori, scriitori, copii, tineri, bătrâni,  parte bărbătescă şi femeiască.

Tot credinciosul smerit are  deschisă calea spre sfinţenie. Citim o învăţătură din viaţa sf. Antonie cel Mare care rămâne pilduitoare;

„Ce faci tu în mod deosebit în faţa lui Dumnezeu?” Omul i-a spus: „Nu fac absolut nimic deosebit. Mă scol dimineaţă şi-mi fac rugăciunea şi trec la lucru, în atelier. La amiază îmi fac rugăciunea, mănânc împreună cu familia şi mulţumim toţi lui Dumnezeu, după obicei. Seară nu mă culc înainte de a-mi face din nou rugăciunea. Mă port bine cu soţia şi am grijă de copii să aibă cele trebuicioase hranei şi îmbrăcămintei. Nu iau mai mult decât mi se cuvine pentru lucru pe care îl fac altora şi, după cum se cuvine, nu fac rău nimănui. Atât”.

Calea strâmtă şi dreaptă are un singur indicator şi un singur sens, fiind bătătorită numai de Sfinţi, în toate vremurile şi locurile. Acesta este avantajul nostru, căci viaţa capătă un scop şi are unică valoare: Veşnicia.

,,Sfântul Isidor Pelusiotul i-a scris lui Filote,: „Slava în  viaţa aceasta e mai neînsemnată decât pânza de păianjen, mai deşartă ca visul; ridică-ți aşadar mintea spre ceea ce are mai mare însemnătate, şi se va linişti mâhnitul tău suflet. Cine umblă după două slăviri, nu dobândeşte nici una. Le poate însă dobândi pe amândouă, dacă pe una singură o caută, și anume pe cea cerească”. (Scrisoarea V, p. 152)]

Să propovăduieşti cu gura un adevăr, fie el şi dumnezeiesc, este la îndemâna oricui, dar să-ţi schimbi viaţa şi să mori pentru El, este o calitate de Sfânt şi mucenic. Tertulian un mare scriitor din epocă, a spus: „Sângele, martirilor a fost sămânţa creştinilor”.

Sfinţii nu şi-au pierdut calitatea de oameni ci au dobândit nemurirea, fiind prietenii lui Dumnezeu şi vor judeca neamurilor.

De aceea zice cântarea Vecerniei: ,,Dumnezeiasca ceată a mucenicilor, temelia Bisericii, împlinirea Evangheliei, voi, cu fapta, aţi plinit cuvintele Mântuitorului. Că prin voi s-au inchis porţile iadului deschise asupra Bisericii; vărsarea sângelui vostru a înecat jertfele idoleşti; junghierea voastră a rodit turma credincioşilor; pe ingeri i-aţi uimit şi staţi, purtând cununi, înaintea lui Dumnezeu..." (Slava Stihirilor, gls. 6).

Sunt rude împărăteşti care au găsit ,,Cerul cerurilor” şi pe care-i rugăm zilnic să ne ajute să trecem pragul eternităţii.

Astăzi facem pomenirea stramoşilor părinţi patriarhi, a Apostolilor, a mucenicilor, a ierarhilor, a proorocilor şi a cuvioşilor, a pustnicilor şi a drepţilor şi a tot numele ce este scris în Cartea Vieţii, a sfinţilor din cer cunoscuţi şi necunoscuţi, împreună cu cetele îngerilor şi Maica Domnului, care formează biserica biruitoare.

Şi aşa, punţile de salvare sunt aruncate din ceruri către noi. Calea se luminează, oşti cereşti în armonie cântă doxologie în văzduhul cel aprins de ură şi vrajbă.

Vin cetele Sfinţilor, care revarsă în sufletele noastre, noi puteri.

,,Bucuraţi-vă, Sfinţilor toţi, rugători fierbinţi către Dumnezeu, pentru toată lumea!”(Acatistier)