Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:30 16 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dragostea zeului Neptun

ro

29 Sep, 2018 00:00 775 Marime text
A fost odată ca niciodată, în vremuri demult apuse, o fată pe nume Nellie, atât de frumoasă încât nu îşi avea asemănare pe pământ. Ei îi plăcea mult să se plimbe pe malul mării, iar părinţii săi locuiau într-o căsuţă mică şi sărăcăcioasă, ocupându-se cu pescuitul.
Într-una din seri, în timp ce stătea pe mal, se iscă o furtună foarte mare, iar din valuri ieşi însuşi Neptun, zeul mării, care, vrând să se distreze şi să atragă atenţia fetelor frumoase ce stăteau şi admirau marea, aruncă cu tridentul său bărcile şi vapoarele multor pescari într-o furtună din care aceştia nu mai avură ieşire. Restul bărcilor naufragiară pe ţărm, la fel şi multe obiecte ce se găseau pe marile vapoare.

- De ce ai făcut aşa ceva, Neptun? strigă Nellie mânioasa. Ai înecat o mulţime de oameni, ai distrus multe bărci şi vapoare, ai scufundat corăbii, pentru ce?
Remarcând-o cât e de frumoasă, Neptun ieşi la mal, stând de vorbă cu ea:
- Eu fac asemenea lucruri de la începutul pământului şi le voi face până când lumea se va sfârşi pentru că aceasta este menirea mea, frumoasă fată.

Atunci aceasta încercă să îl înduplece să îşi schimbe răutatea în bunătate şi stând seară de seară de vorbă cu el, Neptun se îndrăgosti de ea…
- Dacă doreşti să vii cu mine în adâncuri şi să stai mereu alături de mine, este posibil să nu mai rănesc niciodată oamenii şi nici să mai scufund corăbiile şi bărcile pescarilor, îi promise Neptun fetei.

Dar ea nu se lăsă înduplecată şi îl refuză pe marele zeu, care zi de zi trimitea pe mare valuri uriaşe, înspumate şi ucigaşe, făcând ca nici un vapor sau corabie pescărească să nu mai poată ieşi în larg. În felul acesta, toţi pescarii rămaseră fără hrana de zi cu zi care le aducea belşug şi prosperitate, satul devenind din ce în ce mai sărac, lipsit de viaţă, oamenii murind de foame.

Supărată, într-una din seri Nellie începu să plângă pe malul mării, gândindu-se la foametea ce se abătuse asupra sătucului în care trăia. În acea seară, Luna de pe cer prinse a-i vorbi fetei, spunându-i că de când este ea acolo sus, niciodată nu l-a văzut atât de mânios pe zeul mării, dar probabil că acesta are un motiv.


Şi astfel fata îi povesti tot ce îi propusese Neptun, de a coborî în adâncul mării, acolo jos, şi de a locui cu el.
- Nu, frumoasa mea, să nu te duci, îi răspunse Luna, vei muri şi va fi păcat de tine. După cum îl ştiu pe Neptun, nu va înceta să răscolească mările şi oceanele iar tu te vei jertfi degeaba.

Intrând în vorbă cu Luna şi cu Nellie, Vântul care sufla uşor şi blând şi avea milă de florile şi de firele de verdeaţă de pe pământ să nu le rupă, îi spuse acesteia că de când este el pe pământ, umblând pe vârfuri de munte, pe lacuri, râuri, câmpii, oceane, printre ramurile copacilor, jucându-se cu iarba stropită de roua dimineţii, ştia că zeul Neptun nu se va ţine de promisiune după ce aceasta îl va însoţi.
- Să nu îţi fie frică de mine, copilă, eu sunt bun şi blând, dar Neptun nu este aşa, spuse Vântul.


A doua zi dimineaţă, când Soarele răsărea, îi strigă Lunii care tocmai apunea şi Vântului care tocmai înceta să mai bată:
- Eu sunt mai bun decât voi la un loc, fără mine oamenii nu ar putea să trăiască, păsările nu ar mai cânta, iar florile nu ar mai răsări. Nici marea nu ar mai exista pe pământ pentru că eu îmi trimit razele în adâncul ei, văzând plantele de acolo, peştii, văzându-l chiar şi pe Neptun. Acum îţi pot spune că jertfa ta va fi în zadar dacă vei coborî în adâncul mării pentru a fi acolo cu el.


Vântul se porni din ce în ce mai tare, dând la o parte toţi norii din calea Soarelui şi făcându-i loc, îi spuse că ar dori să rămână prieteni fiindcă ei unul fără altul nu pot trăi. Acesta le povesti cum împingea uşor corăbiile pescarilor, ajutându-i să îşi umple plasele de peşte şi îl văzuse chiar şi pe tatăl fetei:


- Acum câteva nopţi, tatăl tău era singur-singurel pe mare şi vâslea de zor cu lopeţile mari dar era foarte obosit, aşa că i-am spus să lase lopeţile jos, să întindă pânzele pentru că eu îi voi da o mână de ajutor. Suflând în ele l-am dus la mal cu peşti cu tot şi atunci el m-a binecuvântat:
- Fii binecuvântat pentru că m-ai salvat!
Soarele zâmbea şi asculta ceea ce spunea Vântul:
- Şi eu cunosc toţi pescarii din sat, fără razele mele nu ar putea să îşi prindă peştele şi să navigheze, fără mine ar fi nori pe cer, furtuna s-ar porni iar ei s-ar îneca.


Ascultându-i pe toţi trei, Soarele, Luna şi Vântul şi văzându-i pe aceştia cum se făceau folositori oamenilor, Nellie nu le ascultă povaţa şi vrând să fie asemeni lor, se aruncă în spuma mării, lăsându-se prinsă în mrejele lui Neptun, ce o trase la fund, vrând să o ţină cu el pentru totdeauna…
- Bine ai venit, copilă frumoasă! striga zeul, prinzând-o pe fată în braţe. Acum eşti a mea şi vei rămâne de-a pururi aici, să locuieşti în palatul meu.

Nellie era fericită, crezând că Neptun se va linişti, nu va mai omorî oamenii şi nu va mai scufunda vapoarele, dar după câteva zile acesta îşi aruncă tridentul în mare, făcând valuri uriaşe iar cerul şi pământul bubuiră de furtuna ce o iscase. Neţinându-şi promisiunea, scufundă din nou bărci, vapoare, înecând toţi pescarii şi făcând mari distrugeri pe pământ deoarece valurile înspumate ajungeau până la satul pescăresc, inundându-l.
- Eşti un mincinos! Eu stau cu tine aici degeaba pentru că tu faci tot ceea ce doreşti! strigă fata mânioasă. Soarele, Luna şi Vântul au avut dreptate, m-am sacrificat degeaba!

În acea seară ea văzu din adâncul mării cum vin spre ea resturile navelor şi bărcilor scufundate, precum şi mulţi pescari ce căzuseră în cursa zeului, deoarece acesta voia mereu să îşi ia tributul. În acest timp, Neptun o transformase într-o superbă sirenă şi nu se mai putea întoarce la familia ei pe pământ, petrecând astfel mult timp aici.

În satul ei locuia un băiat ce o îndrăgise de mult timp, iar acesta, văzând că nu se mai întoarce, îşi dădu seama că este furată de zeul Neptun, pentru că şi lui îi vorbiseră Luna, Soarele şi Vântul şi îi spuseseră că fata şi-a jertfit viaţa vrând să îi salveze pe toţi pescarii de la moarte.
- Frumoasa Nellie s-a jertfit pentru omenire şi este acum în fundul mării, spuseră cei trei.
Băiatul, pe nume Bob, se mânie teribil şi porni în căutarea ei cu barca lui mică de pescari:
- Decât să o pierd definitiv pe frumoasa Nellie, mai bine mă duc să o salvez! spuse acesta strigându-l pe Neptun. Vino să te lupţi cu mine!
Acesta, văzându-l, nu vru să îl lase în adâncuri lângă fata pe care şi el o iubea aşa că, folosindu-şi tridentul, îl trimise pe Bob înapoi pe uscat.


Nellie ieşea în fiecare seară la mal, uitându-se de pe stânci la sătucul ei şi era foarte supărată că se sacrificase degeaba, pentru că Neptun nu îi ascultase ruga iar acum ea rămăsese o simplă sirenă ce nu va mai călca niciodată pe pământ….
Într-una din seri îl zări pe Bob ce stătea trist pe mal şi plângea, şi deodată îşi aminti de el pentru că era vecinul ei din sat:
- Bob, ajută-mă să ies la mal! strigă Nellie.
Văzând-o, băiatul fugi cu braţele deschise şi, luând-o în braţe, o sărută şi o aduse pe mal iar fata, ca la un semn, îşi pierdu coada de sirenă, recăpătându-şi cele două picioare.
- Un miracol! spuse ea fericită.
- Pentru dragostea ce ţi-o port este posibil ca tu să te fi transformat din nou în fată.
Auzindu-i, Soarele le spuse că nu numai datorită iubirii băiatului Nellie s-a preschimbat, ci şi pentru că ea a vrut să se sacrifice pentru ca oamenilor din sat să le fie mai bine, să îi salveze şi să îi ferească de Neptun.
Atunci şi Vântul intră în vorbă, suflând cu putere:
- Ai lipsit mult de pe pământ, fără să îţi dai seama.
Iar Luna ce urma să apară, le spuse şi ea:
- Eu l-am auzit pe Neptun spunând că dacă frumoasa sirenă nu mai este lângă el, nu îl iubeşte şi nu îl vrea de soţ, nu mai are nici un sens să îi atragă atenţia cu furtunile lui măreţe, deci se va potoli o perioadă… sau pentru totdeauna…

Şi astfel frumoasa Nellie împreună cu viteazul Bob, ce l-au înfruntat pe măreţul zeu Neptun, au plecat liniştiţi, trăind de acum împreună cu tot satul în fericire, pace şi armonie, iar povestea lor s-a dus peste mări şi ţări, fiind stimaţi şi apreciaţi de toată lumea.

SFÂRŞIT

Despre Cristina Gabriela Covaliu 


Născută în București, Cristina Gabriela Covaliu este absolventă a Liceului Teoretic „Matei Basarab“, secția Filologie - Istorie, și a Facultății de Psihologie. Din dragoste pentru copii și încercând să le bucure viața, a scris mai multe cărți ai căror eroi sunt cei mici, precum și romane. 
Anul trecut a debutat cu o carte pentru copii la Editura Coresi, „Aventurile lui Petrică“.
Alte apariții editoriale: 
- „Aventurile lui Petrică“, Ed. Coresi
- „Întâmplări cu Iulia și Dorin“, Smashwords.com
- „După cinci decenii“, ed. Sf. Ierarh Nicolae
- „Doi frați viteji“, Smashwords.com
- „În lumea vrăjilor“, Smashwords.com
- „Povești cu sirene“, Smashwords.com
- „Vocea Africii“, Smashwords.com
- „Între prezent și trecut“, Smashwords.com
- „Dincolo de vise“, Smashwords.com

 

Citește și:

Iulia și Dorin - călătorie în timp


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii