Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:07 12 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunități etnice alogene stabilite în Dobrogea și la Medgidia. Tătarii (I)

ro

29 Nov, 2018 00:00 2410 Marime text
Tătarii ce locuiesc astăzi la Medgidia şi în Dobrogea nu sunt altceva decât urmaşii cumanilor medievali, care şi-au schimbat numele, iar mai apoi ai tătarilor crimeeni. Contingentele tătare de cavalerie acordau ajutor sultanului în caz de primejdie, iar pe timp de pace se ocupau cu creşterea acestor animale nobile.
 

                
De la începutul secolului XVI, izvoarele poloneze îi menţionează pe „tătarii Dobriczen” şi „tătarii Dobriczenses”, ce atacau graniţele acestei ţări. Marco Vernier aminteşte de aşezarea în Dobrogea, sub conducerea unui han, a 40.000 de tătari, iar Dousa, un an mai târziu, numea zona mediană a provinciei, „Tatarski pole” (Ţinutul tătarilor). Unii călători străini vor numi teritoriul dintre Dunăre şi Mare - „Tartaria”.
                
În anul 1543, sultanul Soliman Kanunî (1520-1566), a luat măsura colonizării zonei centrale a Dobrogei, prin aşezarea iurucilor, ce reprezentau populaţii seminomade din Anatolia. Până în anul 1573, acest grup etnic s-a stabilit în 106 sate, dintre care 28 se găseau în kazaua Tekfürgölü. Organizaţi în ogeacuri (25-30 de luptători), iurucii efectuau serviciu militar în schimbul scutirii de taxe şi impozite extraordinare către stat. Numărul celor colonizaţi nu este cunoscut cu exactitate, dar erau trataţi cu respect, fiind consideraţi „fii ai cuceritorilor”.
 
Potrivit lui Martin Gruneweg, tătarii lucrau păturile colorate, din care armenii îşi confecţionau saci, în care îşi ţineau mărfurile destinate vânzării. Cu păturile acestea îşi împodobeau laviţa. Confecţionau şi cuverturi, dar se ocupau şi cu creşterea vitelor. Potrivit silezianului Baltazar Walter, în anul 1599 se găseau în Dobrogea 6.000 de familii de tătari.
 
Tătarii din Dobrogea participau la expediţia lui Skender Paşa, din anul 1620, pentru a „sfărâma” în Moldova încercările de mărire şi de expansiune ale Poloniei. Petru Bogdan Baksici ne informează că la jumătatea secolului al XVII-lea veniseră colonişti din „ţara tătărească”, lucru confirmat şi de relatarea lui Paul de Alep, din 1654. Tătarii s-au stabilit în provincie în mai multe valuri în anii 1655, 1783 şi în anul 1812.
 
În anul 1792, Sir William Sidney Smith vorbea despre tătarii din Dobrogea, care se stabiliseră cu predilecţie în centrul provinciei, ocupându-se cu agricultura, creşterea vitelor, dar şi cu brigandajul. Locuiau în corturi, care de la depărtare aveau forma unor căpiţe de fân. Turcii şi tătarii reprezentau populaţia majoritară a provinciei, ultimii având un han ce avea reşedinţa la Karasu, iar după conflictul dintre 1828-1829, la Ceatal Orman.
 
Între anii 1806-1812, au sosit triburile din zona Bugeac, iar mai târziu tătarii din Crimeea au fost aduşi pentru a umple golurile de populaţie. Vor ocupa terenurile cele mai fertile, fiind sprijinul sultanului în cazuri extreme. Tătarii se aflau în lagăre permanente, gata oricând să intervină în ajutorul armatelor otomane. Ei făceau parte din grupul nogaic (nogaici sau kabaili) sau din cel crimeean (kerâşi, şongari şi taţi).
 
Misiunea franceză din anul 1848 constata prezenţa tătarilor la Karasu, iar un conducător al acestora a fost Sayd Mârza Paşa, ce deţinea funcţia de guvernator al Dobrogei şi Bulgariei de NE, fiind apreciat de toţi locuitorii provinciei. Pe cheltuială proprie, paşa a construit moschei, şcoli, fântâni, poduri şi cişmele. La conacul de lângă Rasova este consemnat faptul că în camera oaspeţilor se aflau agăţate pe perete, mai multe „pungi din lână”, ce conţineau corespondenţa paşei. Acesta era considerat de Ion Ionescu de la Brad ca fiind un „tătar, plugar, bogat în turme şi herghelii, care a trăit în Dobrogea, pe care o cunoaşte şi o iubeşte”.
 
La Medgidia, potrivit lui Ion Ionescu de la Brad trăiau 1825 de tătari, la jumătatea secolului al XIX-lea. Colonizarea celor 12.000 de tătari la Medgidia, în noul oraş clădit în onoarea sultanului Abdul Medgid, a fost monitorizată de Sayd Paşa. Odată cu tătarii din Crimeea a sosit şi grupul sengenesi (ţiganii tătarilor), care va fi cu timpul asimilat de primii.
 
Colonizarea tătarilor a fost posibilă datorită persecuţiilor la care erau supuşi în Rusia şi a aplicării de către autorităţile ţariste a unui tratament discriminatoriu, ce ducea la pierderea proprietăţilor şi la imposibilitatea de a practica religia şi educaţia musulmană.
 
După doi ani, Paşa a realizat un raport asupra provinciei şi a situaţiei tătarilor către marele vizir, pe care-l informa despre situaţia din provincie: „Dobrogea prezenta caracterul unei stepe. Populaţia musulmană e formată din turci, tătari şi circasieni, alături de români, găgăuzi şi lipoveni, mai sunt şi bulgari”.
 
Tătarii colonizaţi erau originari din Gözleve şi Kerş. Stabilirea lor la Karasu-Mecidiye va transforma oraşul într-o adevărată capitală politică, economică, culturală şi spirituală a tătarilor dobrogeni. Numărul lor va fi majorat ulterior la 20.000 de suflete, dând oraşului un suflu nou.
 
Un conducător al acestora a fost şi Abdul Veli Efendi, devenit caimacam al Medgidiei. Acesta raporta autorităţilor otomane că o mare parte a populaţiei din Crimeea se pregătea să se instaleze la Medgidia, apreciind numărul acestora la 30.000 de suflete. Constata faptul că pământul se împuţina, iar oraşul şi zonele învecinate mai puteau oferi găzduire doar pentru 5.000 de imigranţi. Exista un interes major al tătarilor crimeeni de a se stabili în noul oraş, ca urmare a privilegiilor acordate de statul otoman.
 
Un număr însemnat al noilor veniţi a pierit, din cauza paludismului existent pe Valea Kara-Su. După declanşarea Războiului Ruso-Turc din anul 1877, locul lui Sayd Paşa a fost luat de Fahri Bey, care nu va putea să-şi exercite funcţia, deoarece războiul pierdut de otomani va scoate Dobrogea de sub autoritatea acestora.
 
La Medgidia, centrul oraşului era ocupat de vechii tătari, în timp ce nou-veniţii ocupau periferia târgului. Se ocupau cu agricultura, creşterea animalelor, în special cai şi cămile, transportul mărfurilor pe litoral şi în interiorul provinciei. Nou-veniţii au acaparat micul comerţ de piaţă, dându-şi seama că acesta le poate aduce beneficii. Tătarii s-au adaptat noilor realităţi, au colaborat eficient cu celelalte etnii şi cu autorităţile locale.
 
Surse bibliografice:
 
S. J.A.N.C, Fondul Prefecturii Constanţa, prefaţă, nr. 140, inventar 149.
A.N.I.C., Fond D.G.S., Dosar 1564/1890.
Virgil Ciocâltan, Evoluţia semantică a etnonimului tatar, în Moştenirea istorică a tătarilor, coordonatori Tahsin Gemil şi Nagy Pienaru, Editura Lumina Tipo, Bucureşti, 2010.
Halil Inalcik, The yuruks; Their origins. Expansion and economic Role, in the Middle East and the Balkans under the Ottoman Empire. Essays on Economy and society, Bloomington, 1993.
Nicolae Iorga, Drepturi naţionale şi politice ale românilor în Dobrogea. Consideraţiuni istorice, f.a.
Constantin Cioroiu, Călători la Pontul Euxin, Editura Sport -Turism, Bucureşti, 1984.
***Călători străini despre Ţările Române, vol. X, p. I, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 2000.
***Istoria românilor, vol. VII, t. I.
Alexandru Ungureanu, O misiune franceză în Ţara Românească, Moldova şi Dobrogea în anul 1848, în Revista Arhivelor, I, 1969.
I.Ionescu, Excursione agricole dans la plaine de la Dobrodja, Constantinopol, 1850.
Tudor Mateescu, Arhivele din Dobrogea în timpul stăpânirii otomane, în Revista Arhivelor, 1-2, 1974.
Adina Berciu-Drăghicescu, Tătarii din Dobrogea la mijlocul secolului XIX în opera lui Ion Ionescu de la Brad, în volumul Tătarii în istorie şi în lume, Editura Kriterion, Bucureşti, 2003.
Ion Ionescu de la Brad, Opere,vol. II.
N. Sadoveanu, Dobrogea d'hier et celle d'aujourd'hui, în volumul La Dobrogea Roumaine
M.D.Ionescu-Dobrogeanu, Dobrogea în pragul veacului XX, Bucureşti, 1904.
Valentin Ciorbea, Informaţii despre tătari în opera lui Marin Ionescu-Dobrogianu, în vol. Tătarii în istoria românilor, II, Editura Muntenia, Constanţa, 2005.
Constantin Brătescu, Populaţia Cadrilaterului între anii 1878-1938, în A.D., XIX, vol. II,1938.
Nuredin Ibram, Şcoli confesionale şi ale comunităţilor din Dobrogea până la 1878, în volumul Colegiului Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanţa, 1997.
Valentin Ciorbea, Turco-tătarii în Dobrogea interbelică, în volumul Tătarii în istoria românilor, I, Editura Muntenia, Constanţa, 2004.
Stoica Lascu, Prezenţe ale turco-tătarilor în viaţa spirituală a Dobrogei (1913-1915). Seminarul musulman de la Medgidia, în volumul Tătarii în istoria românilor, I, Editura Muntenia, 2005.
Ekrem Gafar, în Cuvânt Înainte, al vol. Tătarii în istoria românilor, I, Editura Muntenia, 2005.
Adrian Ilie, Medgidia. Istoria oraşului de la 1918 până în prezent, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2012.
Idem, Comunităţile turcă şi tătară din Medgidia, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2015.
Farul Constanţei”, II, nr. 36, din 18 ianuarie 1881.
Dobrogea jună”, X, , 9, din 16 martie 1914, nr. 10, din 23 martie 1914.
 
Despre Adrian Ilie 
 
Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti. 
Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea. 
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie/Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice - Medgidia.
Realizator emisiune istorică - Repere Istorice - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman“ pe anul 2017, conferit de Societatea de Ştiinţe Istorice din România. 
 
Citeşte şi:
 
Comemorarea poetului naţional al tătarilor, Mehmet Niyazi, la Medgidia (galerie foto)
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii