Familia Datcu contestă cinci amenzi la Primăria Agigea. Deține afaceri de milioane de euro în pescuit și restaurant
Familia Datcu contestă cinci amenzi la Primăria Agigea. Deține afaceri de milioane de euro în pescuit și restaurant
15 Aug, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
759
Marime text



- Procesele, înregistrate pe 14 august 2025 la Secția Civilă a Judecătoriei Constanța, au ca obiect plângeri contravenționale identificate cu codurile PLAR 08852, PLAR 08090, PLAR 08089, PLAR 08800 și PLAR 08851
Familia Datcu a intrat din nou în atenția publică după ce a contestat cinci amenzi contravenționale aplicate de Poliția Locală Agigea.
Procesele, înregistrate pe 14 august 2025 la Secția Civilă a Judecătoriei Constanța, au ca obiect plângeri contravenționale identificate cu codurile PLAR 08852, PLAR 08090, PLAR 08089, PLAR 08800 și PLAR 08851. În toate cazurile, petenți sunt Datcu Matei Alin și societatea Sarda Fish SRL, iar ca intimat apare Primarul Comunei Agigea – Poliția Locală. Procesele sunt în faza de fond, urmând ca instanța să se pronunțe în perioada următoare.
Afacerile familiei Datcu
Familia Datcu, formată din Datcu Matei Alin, Datcu Alexandra și Datcu Camelia Liliana, derulează mai multe afaceri în domeniul pescuitului, al restaurantelor și al acvaculturii. Societățile lor au activități atât în Agigea, cât și în Constanța și în stațiunea Mamaia.
1. Pescăria lui Matei SRL (2011, Agigea, str. Meduzei nr. 6)
- Domeniu: restaurant și pescuit
- Cifră de afaceri: 4,3 milioane euro (2024)
- Profit: 1,17 milioane euro
- Angajați: 58
- Datorii: 705.955 euro
- Active: 13,1 milioane euro
2. Sarda Fish SRL (2003, Agigea, str. Cherhana)
- Domeniu: pescuit marin și comercializare pește
- Cifră de afaceri: 1,05 milioane lei
- Profit: 25.406 euro
- Angajați: 15
- Datorii: 434.400 euro
- Active: 822.175 euro
3. Matei Takeway SRL (2018, Constanța, str. B.Șt. Delavrancea nr. 2)
- Domeniu: livrări de mâncare
- Cifră de afaceri: 945.843 euro
- Profit: 133.795 euro
- Angajați: 17
- Datorii: 111.110 euro
- Active: 126.642 euro
4. Matyfish SRL (2016, Agigea, str. Meduzei nr. 6)
- Domeniu: acvacultură marină
- Situație financiară: pierdere financiară
- Datorii: 733.760 euro
- Angajați: 3
- Active: 420.708 euro
Extinderea afacerilor și activele familiei
Pe lângă societățile comerciale, familia Datcu are și investiții importante:
- Crescătoria Bugeac, contract de concesiune valabil până în 2057, situată în Eforie Nord, str. Republicii nr. 29;
- Apartament în stațiunea Mamaia;
- Terenuri și concesiuni în Agigea – Apele Maritime Interioare ale Mării Negre, perimetrul 9, contract valabil până în 2044.
Prin aceste afaceri, familia Datcu controlează un flux complex de activități în domeniul pescuitului, acvaculturii și alimentației publice, cu o cifră de afaceri cumulată de mai multe milioane de euro și zeci de angajați.
Procesele contravenționale
În ultimele zile, Datcu Matei Alin și Sarda Fish SRL au contestat cinci amenzi aplicate de Poliția Locală Agigea.
Detaliile proceselor nu au fost publice integral, dar se știe că acestea sunt în faza de fond și urmează să fie judecate în perioada următoare.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pentru documentarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro.
Citește și:
Primarul comunei Agigea a atacat cu recurs amenda zilnică impusă pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești în favoarea Pescăriei lui Matei
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii