Arhive dobrogene Actul constitutiv şi Statutul Asociaţiei Coloniştilor Evacuati din Dobrogea de Sud
30 Sep, 2025 17:00
30 Sep, 2025 17:00
30 Sep, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
295
Marime text


- În urmă cu 80 de ani, pe 30 septembrie 1945, a fost înființată Asociația Coloniştilor Evacuați din Dobrogea de Sud.
Dintr-o curiozitate firească, nu de puține ori, ne întrebăm ce se întâmpla exact în urmă cu un 50 de ani, un secol sau două secole în urbea noastră, Constanța, sau prin împrejurimi, în Dobrogea. În acest sens, documentele de arhivă stau mărturie să povestească, arc peste timp, despre întâmplările petrecute în urmă. Inspirându-ne dictonul latin „verba volant, scripta manent“ considerăm necesar a reda digital din izvoarele scrise ale istoriei dobrogene, selectate și publicate deja, cu pricepere, în lucrări de specialitate, precum lucrarea „Arhive dobrogene“, îngrijită de dr. Constantin Cheramidoglu.
Volumul „Arhive dobrogene“, editat de istoricul constănţean dr. Constantin Cheramidoglu, a fost publicat în anul 2023, la editura StudIS, Iaşi.
Strălucita lucrare a istoricului Cheramidoglu completează bibliografia dobrogeană, prin publicarea unor documente de arhivă de o înaltă importanţa istorică, socială, politică, economică, juridică despre regiunea din sud-estul României, acoperind o întinsă perioadă, 1887-1950. Constantin Cheramidoglu continuă, astfel tradiţia iniţiată de Tudor Mateescu prin volumul din anul 1975, continuată apoi de Marin Stanciu şi colaboratorii săi în anul 1988, precum şi de Virgil Coman şi alţi arhivişti dedicaţi în anii următori.
În ceea ce priveşte structura lucrări, remarcăm că autorul a ordonat cronologic documentele, întocmai cu specificul arhivelor deţinute de instituţiile arhivelor din Constanţa şi Tulcea. Tomul se deschide cu o generoasă prezentare istorică a arhivelor dobrogene, „aceste locuri atât de încercate de istorie“.
30 septembrie 1945, Constanţa. Actul constitutiv şi Statutul Asociaţiei Coloniştilor Evacuati din Dobrogea de Sud
Din generoasa selecție de documente, observăm că exact în urmă cu 80 de ani, pe 30 septembrie 1945, afost înființată Asociația ColoniştilorEvacuați din Dobrogea de Sud. Astfel, în sala cinematografului „Capitol“, de pe strada Carol, astăzi bulevardul Tomis, mai mulți coloniști evacuați din Dobrogea de Sud, s-au constituit într-o asociație cu scopul „apărării reciproce, solidare si dezinteresate a intereselor tuturor asociaților şi desăvârşirea sentimentului de solidaritate între toţi coloniştii evacuaţi din Dobrogea de Sud”.
Ulterior ședinței precizate anterior, au fost autentificateactul constitutiv cu statul de Tribunalul Constanta secţia I-a, sub nr. 84/14 ianuarie 1946, iar asociaţia a fost autorizată să funcţioneze prin Sentința civilă nr. 10 din 7 februarie 1946 a Tribunalului Constanţa, secţia a III-a.
„ACT DE CONSTITUIRE
Subsemnații coloniști evacuați din Dobrogea de Sud, în dorința de a ne constitui într-o asociaţie, ne-am întrunit astăzi 30 septembrie 1945, în Constanta, strada Carol, sala cinematografului «Capitol».
După mai multe deliberări, am hotărât înființarea unei asociațiuni cu termen nelimitat, cu sediul în Constanţa, Bulevardul Ferdinand nr. 39, căreia i-am dat denumirea de: «ASOCIATIUNEA COLONIȘTILOR EVACUAŢI DIN DOBROGEA DE SUD».
Existenţa legală a asociațiunii coloniştilor evacuaţi din Dobrogea de Sud se va considera înfiinţată la data autorizatiunei ce se va da de către Tribunalul Constanta, în virtutea actului de constituire, precum şi a statutelor care fac parte integrantă dintr-însul.
Scopul asociatiunei coloniştilor evacuaţi din Dobrogea de Sud este Apărarea reciprocă, solidară si dezinteresată a intereselor tuturor asociaților, ce decurg, din calitatea lor de colonişti evacuaţi, şi desăvârşirea sentimentului de solidaritate între toţi coloniştii evacuaţi din Dobrogea de Sud.
Asociaţia va putea înfiinţa sucursale sau filiale, iar denumirea poate să fie aceiaşi cu adăugirea de filiale (numele localităţei), cum şi Comitete locale de colonişti, în toate centrele de colonişti din judeţele Constanta si Tulcea.
Semnătura socială, formalitatile de constituire şi convocările de orice fel se vor determina prin statute.
Se deleagă D-nii lon Mânecuţă, A. Oprescu şi D-tru Istrate care să reprezinte asociația fata de toate autorităţile, şi consimti la orice modificări ce s-ar aduce prezentului act şi statute şi a semna pentru ridicarea autorizatiunei.
STATUT
„ASOC. COLONISTILOR EVACUAŢI DIN DOBROGEA DE SUD”
CAP. 1. Constituirea şi scopul asociatiunei coloniştilor evacuați din Dobrogea de Sud
Art. 1. Se înfiinţează o asociaţie cu denumirea de „Asociaţia coloniştilor evacuaţi din Dobrogea de Sud”, cu sediul central în Municipiul Constanţa, B-dul Ferdinand nr. 39.
Art. 2. Scopul asociatiunei este:
a) Apărarea reciprocă in mod solidar si desinteresat, a intereselor tuturor membrilor săi ce decurg din calitatea lor de colonişti evacuaţi, adică reaşezarea lor definitivă, prin acte de vânzare-cumpărare, pe loturi şi gospodării.
Art. 3. Asociatiunea se compune din două categorii de membrii şi anume: membrii fondatori şi membri activi.
a) Membrii fondatori sunt aceia care au luat parte la înființarea asociaţiei si care s-au înscris până la ieşirea Jumalului de la Tribunalul Constanţa.
b) Membrii activi sunt toți acei care plătesc in mod regulat cotizatiile şi care prin dovada cu acte corespund titlului de colonist evacuat.
Art. 4. Fondurile asociaţiei se compun din:
1) Taxa deînscriere .....500 lei
2) Cotizatia anuală ….. 5.000 lei
3) Donatii
4) Subventii.
Art. 5. Organele de organizatie ale asociatiei sunt:
1) Consiliul de administrație.
2) Comisia de cenzori.
3) Adunare generală ordinară.
4) -//- extraordinara.
Art. 6. Consiliul de administraţie se compune din 15 membri aleşi pe termen de 3 ani.
a) Consiliul își va alege din sânul său un preşedinte, doi vice-presedinti, un secretar general, un casier şi 8 consilieri, prin vot secret, după fiecare perioadă de 3 ani, un secretar de şedinţă.
Art. 7. Consiliul de administraţie al filialelor se compune din 5 membri şi anume: un preşedinte, un vicepreşedinte, un secretar, doi consilieri plus un casier care nu va face parte din Consiliul de administraţie.
Art. 8. Comitetele locale ale coloniştilor se vor compune din 5-7 membri şi anume: un preşedinte, un secretar, un casier, iar restul consilieri si care toți fac parte din Consiliul de administraţie.
Art. 9. Consiliul central al asociaţiei are putere executivă în ceea ce priveşte conducerea întregei asociaţii, iar filialele şi comitetele locale sunt datoare a urma şi executa întocmai hotărârile luate de Consiliul de administraţie central, care este singurul răspunzător în fața adunării generale.
Art. 10. Consiliul de administraţie central, precum şi consiliile filialelor şi comitetelor locale, sunt răspunzătoare, solidar, fiecare, de averea asociaţiei ce o conduce.
Art. 11. Consiliul de administraţie central întocmeşte în fiecare an bugetul de venituri şi cheltuieli al asociaţiei, care buget se va supune aprobărei adunării generale.
Filalele vor trimite cu cel putin 30 zile înainte de încheierea exerciţiului în curs (31 decembrie) şi proiectul de buget pe exerciţiul viitor, care vor fi centralizate la centru în bugetul general.
Art. 12. Consiliul de administraţie central alcătuiește darea de seamă cu bilanţul şi raportul de bunul mers al asociaţiei pe exerciţiul expirat, după ce primeşte toate situatiunile financiare şi darile de seamă de Ia toate filialele.
a) Întocmeşte propunerile făcute pentru modificarea statutelor.
b) Stabileşte ziua convocărei adunării generale, toate lucrările asociaţiei şi hotărăște asupra tuturor gestiunilor necesare bunului mers al asociaţiei.
Art. 13. Toate dispozitiunile prevazute în prezentul statut sunt obligatorii pentru toate filialele și comitetele locale şi care dispozițiuni vor fi desvoltate pe cale de regulament de către Consiliul de administraţie central.
Art. 14. Membrii Consiliului de administraţie care vor lipsi trei şedinţe consecutive de la şedinţele Consiliului de administraţie nemotivat, li se vor face invitaţia formală şi daca nu se prezintă nici după aceasta, se vor considera demisionati si înlocuiţi.
Art. 15. Toate deciziunile Consiliului de administraţie vor fi luate numai în majoritate de voturi, adică jumătate plus unul.
Art. 16. În lipsa preşedintelui de la ședință, sau în caz de boală, concedii, etc., vice-presedintele cel mai în vârstă îl va înlocui.
Art. 17. Semnătura asociaţiei aparţine președintelui si în lipsă prin delegatul Consiliului de administraţie.
Orice corespondenţă va fi contra-semnată de secretarul general, iar chestiunile financiare de casier.
Art. 18. Preşedintele asociaţiei are dreptul de a da delegaţie membrilor din Consiliul de administraţie în orice ocaziune referitor la încasări de sume şi alte chestiuni administrative şi pentru bunul mers al asociaţiei.
Art. 19. Cenzorii:
Pentru supravegherea operațiunilor asociaţiei, verificarea tuturor actelor şi registrelor, gestiunea şi bilanțul general al asociaţiei, etc., se alege de către adunarea generala în fiecare an, trei cenzori și trei supleanti.
a) Atributiunile lor sunt cele prevăzute de Codul de comerţ.
b) Cenzorii si supleantii nu sunt obligaţi a lua parte la ședințele Comitetului decât numai când nevoile asociaţiei reclamă prezenţa lor, însă pot lua parte la şedinţele Consiliului, dar numai cu vot consultativ, făcând propuneri pe care Consiliul le va discuta.
Art. 20. Consiliul de administraţie are dreptul să angajeze unul sau mai mulţi funcţionari pentru lucrările de cancelarie, după cum nevoile asociaţiei vor reclama și pe care funcționari îi va plăti cu salarii din bugetul asociaţiei, salariul neputând întrece venitul unui muncitor sau meserias calificat.
Art. 21. Consiliul de administraţie are dreptul la indemnizatiuni pentru transport, hrană, dormit, etc., atunci când ei se deplasează în interesul general al asociaţiei, aceste sume urmând a fi acoperite din bugetul general al asociaţiei.
Art. 22. Secretarul general este șeful tuturor serviciilor, pe care asociaţia eventual le creiază.
Art. 23. Adunarea generală este instanţa supremă a asociaţiunei și se compune din toţi membrii înscrişi în asociatiunea coloniştilor evacuaţi din Dobrogea de Sud.
a) Adunarea generală este convocată odată pe an si care dată este fixată de Consiliul de administraţie.
b) Toţi membrii asociatiunei în caz de neprezentare la adunarea generală pot fi reprezentați de catre membrii lor din comitetele locale, printr-o delegaţie scrisă şi semnată în fata Primarului şi Notarului, care va certifica semnăturile ca fiind proprii.
c) În cazul când se adevereşte că semnăturile nu sunt proprii, delegaţia se anulează, iar Comitetul local se consideră dizolvat.
Art. 24. Convocarea adunării generale se va face prin încunostiințare către comitetele locale ale coloniștilor evacuaţi din Dobrogea de Sud, care la rândul lor sunt datoare a le aduce la cunostinta celor în drept.
Adunarea generală este legal constituită când se va întruni jumătate plus unul din membrii înscrişi şi cu cotizaţia la zi.
Art. 25. Dacă la ora fixată în convocare nu se întruneşte numărul de membri prevăzut mai sus (jumătate plus unul), președintele amână ședința cu o oră mai târziu, dresând proces verbal despre aceasta, când se va ţine cu orice număr de membri ce va fi prezent.
Art. 26. Adunarea generală extraordinară se va întruni ori de câte ori va fi nevoie şi care va putea fi convocată de preşedinte și de majoritatea Consiliului de administrație precum și de un număr de 50 membri la curent cu cotizaţia.
În adunarea generală extraordinară nu se poate discuta decât ordinea de zi care a tăcut obiectul acestei adunări.
Art. 27. Statutul de fata nu poate fi modificat decât cu aprobarea adunării generale şi a onor Trib. jud. Constanţa, conform legii persoană juridică,
Art, 28. Pentru înlesnirea conducerei lucrărilor de administraţie ale asociatiunei se formează un comitet de direcţie, compus din preşedintele central, secretarul general, casierul central şi doi membri din Consiliul de administraţie.
Art. 29. Anul financiar începe la 1 ianuarie şi se termină la 31 decemvrie.
Art. 30. Asociatiunea se va disolva atunci când scopul urmărit de ea a fost complet lichidat.
Fondurile asociatiunei în asemnea caz se vor întrebuința numai în scopuri de binefaceri, aceasta după cum va hotări adunarea generală.
Art. 31. Acest statut a fost votat în unanimitatea voturilor membrilor întruniți în şedinţa din 30 septembrie 1945.
1/ Dumitru Istrate
2/ N. ionescu
3/ R. Rosica
4/ P. Cimedeanu
5/ Elena Văcaru
6/ S. Nacea
7/ St. Toader
8/ St. Cucoană
9/ N. Onică
10/ I. Lăzărescu
11/Marian Moise
12/ Gh. Tache
13/ A. Chintilă
14/ M. Balamace
15/ A. Sunda
16/ C. Marmoziu
17/ I. Brâncuş
18/ I. Spătaru
19/ I. Vasile
20/ Aurel Oprescu
21/ D. Ianculescu
22/ T. Vasami
23/I. Mânecuţă
24/ T. Belu
25/ D-tru Pitu
26/T. Bileca
27/ Napoleon Băcanu
28/ Constantin Serpeanu
*S.JA.N. Constanţa, fond Tribunalul Constanţa, secția a Iil-a, dosar 504/1946, f 7-10.“
Sursă foto: ZIUA de Constanța
Descarcă gratuit lucrarea Arhive dobrogene“, de Constantin Cheramidoglu din Biblioteca virtuală ZIUA de Constanța
Citește și:
Cea mai recentă apariție editorială a lui Constantin Cheramidoglu: „Arhive dobrogene”, un volum de documente care își propune să aducă la cunoaștere istoria Dobrogei
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii